Hai afară la-nvățare! O școala din Iași demarează un proiect prin care se dorește reducerea abandonului școlar
- O școală din Iași și-a mutat orele afară, ca să reducă abandonul școlar.
- 238 de elevi de la școala „Ion Ghica” vor învăța afară.
- Proiectul durează 15 luni, 350.000 de euro sunt investiți.
De ziua educației, profesorii din Iași au găsit metoda perfectă prin care să nu mai chiulească elevii – îi scot ei afară din școală.
„Hai afară la-nvăţare!” e proiectul prin care directorul școlii gimnaziale „Ion Ghica” , din Iași, vrea să îi convingă pe cei 230 de elevi – care provin din medii vulnerabile – să nu abandoneze cursurile. Orele de matematică, română și sport vor fi mutate în curtea școlii, iar elevii vor învăța despre natură… în natură. Proiectul durează 15 luni – a început în octombrie și se termină în decembrie anul acesta. Peste 350.000 de euro sunt investiți în program.
Atenția este mutată spre Iași și când e vorba de profesorii de religie. Preoții dau dezlegare la post. Ca să poată să le predea elevilor, profesorii trebuie să treacă printr-un interviu organizat de Arhiepiscopie. Candidații trebuie să îi trimită Mitropolitului Moldovei și Bucovinei o scrisoare de intenție, prin care să îl convingă că au talent și că merită postul. În cazul în care profesorii nu sunt preoți, ei trebuie să vină și cu o recomandare de la duhovnic. Să știe toată lumea cine… îl recomandă.
The post Hai afară la-nvățare! O școala din Iași demarează un proiect prin care se dorește reducerea abandonului școlar appeared first on Aleph News.
More Stories
Festivalul de Film de la Veneția a transformat Lido într-o scenă pentru cinema și fashion. Vedetele au mizat pe haute couture și piese din arhivele marilor case de modă
Ediția 83 a Festivalului de Film de la Veneția adună elitele cinematografiei pe Laguna Venețiană. Vedetele internaționale combină glamour-ul clasic...
Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii rusești de producție și distribuție a motorinei: „Afectează întreaga lume”
Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii rusești de producție și distribuție a motorinei. Atacurile...
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Friedrich Merz la Rovaniemi, în marja Summitului European pentru Arctica: „Am discutat despre potențialul cooperării româno-germane în industria de apărare”
Nicușor Dan s-a întâlnit cu cancelarul federal al Germaniei la Rovaniemi, în marja Summitului European pentru Arctica. Cei doi au...
Formula 1 aduce Marele Premiu al Spaniei la Madrid, pe circuitul Madring. Ce experiențe găsesc turiștii și ce oferă capitala Spaniei în weekendul cursei?
Madrid găzduiește din nou Formula 1, pentru prima dată din 1968. Madring este primul circuit nou din calendarul F1 după...
„Celui ce duce poporul spre dezastru nu i se îngăduie să se căiască”
Talmudul este un comentariu (de doar două milioane cinci sute de cuvinte) al Torei (corespunzătoare Pentateuhului creştin, adică primelor cinci...
O dronă rusească a lovit locomotiva unui tren Kiev–Varșovia la aproximativ doi kilometri de granița cu Polonia
Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, cu 453 de drone Shahed și Gerbera și șase rachete S8000 Banderol....