„Celui ce duce poporul spre dezastru nu i se îngăduie să se căiască”
Talmudul este un comentariu (de doar două milioane cinci sute de cuvinte) al Torei (corespunzătoare Pentateuhului creştin, adică primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament), „capodopera inegalabilă a memoriei evreieşti”.
Am mai făcut-o de o sută de ori, o fac și a o sută una – citez din secţiunea pildelor, Tratatul Părinţilor:
„Fără învăţătură nu există moralitate. Fără moralitate nu există învăţătură. Fără înţelepciune nu există teamă de Dumnezeu. Fără teamă nu există nici înţelepciune. Fără ştiinţă nu există pricepere. Fără pricepere nu există ştiinţă. Fără pâine nu există învăţătură şi fără învăţătură nu există pâine”.
„Dobândeşte un învăţător, câştigă un prieten şi judecă-l pe fiecare om după partea lui bună”.
„Nu te încrede în tine însuţi, până în ziua morţii. Nu-l judeca pe aproapele tău, până n-ai ajuns în situaţia lui”.
„Celui ce duce poporul spre dezastru nu i se îngăduie să se căiască”.
„Nu spune: când voi avea timp, voi învăţa. Poate nu vei avea niciodată timp”.
„Când mergi să înveţi Tora de la înţelepţi, apropie-te să le auzi vorbele, cum se apropie un om de cuptor să se încălzească. Cuvintele lor sunt ca nişte cărbuni aprinşi”.
„Cel ce caută să-şi impună numele pierde renumele”.
„Nu căuta favoarea celor ce sunt la putere”.
„Fiţi mai bine coada leilor decât capul vulpilor”.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
More Stories
AUR aduce în atenția Parlamentului European nevoia de a organiza alegeri anticipate în România. Apelul lui George Simion: „Monitorizați acțiunile justiției împotriva lui Călin Georgescu”
AUR a organizat la Bruxelles conferința internațională „Alegerile anticipate: revenirea democratică la vot a cetățenilor europeni”. George Simion a afirmat...
Directorul FBI, Kash Patel, a ajuns astăzi în Rusia, la câteva luni după vizita surpriză a șefului CIA. Agenda ar include deplasări la Moscova și Sankt Petersburg, orașul natal al lui Putin
Vizita este una fără precedent în ultimii 13 ani pentru un director FBI aflat în funcție. Agenda ar include deplasări...
O a doua dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în aceeași zi. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol
O a doua dronă a pătruns miercuri, 14 octombrie, în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina, județul Tulcea....
PSD intră la guvernare şi va avea 11 miniştri dintr-un total de 15 în Guvernul Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: „Salvarea economiei trebuie să primeze în fața politicii”
PSD a decis să intre la guvernare, iar conducerea partidului a validat prin vot lista celor 11 miniștri propuși pentru...
Ucraina a anunţat bilanţul Operaţiunii contraofensive „Vivaldi”, după finalizarea şi a celei de a patra etape: a eliberat 16 localităţi, 277 km² din teritoriu. Pierderile ruseşti se ridică la peste 8.000 de militari
Corpul 3 de Armată şi unităţile ataşate au eliberat alte trei localităţi: Zelena Dolyna, Lypove şi Kolodiazi, în timpul celei...
„Nașul” Inteligenței Artificiale avertizează: „Creăm ființe extraterestre, iar realitatea este că avem doar câțiva ani să ne adaptăm la asta”
„Nașul” A.I. avertizează că omenirea creează „extratereștri”. Laureatul Nobel le răspunde criticilor, printre ei șeful Nvidia. Săptămâna trecută, Huang a...