Românii preferă cardurile. Un nou studiu arată că 6 din 10 români aleg plățile digitale
- Aproape 6 din 10 români declară că plătesc prin mijloace digitale datorită uşurinţei în utilizare şi confortului.
- Când aleg numerarul, motivul principal este indisponibilitatea plăţilor digitale la anumite magazine.
- Studiul arată că 51% dintre consumatorii români au tendinţa de a-şi achita cumpărăturile cu cardul.
Aproape 6 din 10 români declară că plătesc prin mijloace digitale datorită uşurinţei în utilizare şi confortului. Când aleg numerarul, motivul principal este indisponibilitatea plăţilor digitale la anumite magazine sau la furnizori de servicii.
Rezultatele celui mai recent studiu internaţional „Atitudini faţă de metodele de plată”, comandat de eService şi alte entităţi ale Grupului EVO, arată că aproape 6 din 10 români declară că plătesc prin mijloace digitale datorită uşurinţei în utilizare şi confortului.
Studiul arată că 51% dintre consumatorii români au tendinţa de a-şi achita cumpărăturile cu cardul.
Atunci când aleg numerarul, motivul principal este indisponibilitatea plăţilor digitale la anumite magazine sau la furnizori de servicii. Acesta este răspunsul unei treimi dintre respondenţii care plătesc adesea cu numerar.
Plăţile digitale domină ca metodă de plată preferată de români pentru cumpărăturile online. Jumătate dintre respondenţi au plătit pentru ultima lor achiziţie din magazin cu un card sau folosind un telefon, un smartwatch sau un alt dispozitiv.
La o întrebare similară despre ultima lor achiziţie online, doar 14% dintre respondenţi au răspuns că au plătit ramburs.
„În martie 2022 am realizat Sondajul <Atitudini faţă de metodele de plată>. Anul acesta am acoperit deja 14 ţări, inclusiv din afara Europei. Rezultatele ne permit să urmărim modul în care forma preferată de plată se schimbă sub privirile noastre. Aşa cum schimbul de produse a fost înlocuit la un moment dat cu o formă universală de plată, cum ar fi monezile şi ulterior bancnotele, acestea sunt acum înlocuite la rândul lor de moneda electronică – mai fiabilă şi mai sigură. Observăm dinamica acestui proces în diverse pieţe, printre care se numără unele mai avansate – ca Marea Britanie, Irlanda, Polonia sau România, precum şi unele în care evoluţia plăţilor doar accelerează. Însă este clar că pretudindeni plăţile electronice au devenit o parte importantă a dezvoltării economiei şi a societăţii digitale”, a declarat Joanna Sekcka, Preşedintele Consiliului eService.
Rezultatele studiului arată că magazinele care oferă metode de plată digitale sunt clar percepute într-un mod pozitiv de către consumatorii români – 77% dintre respondenţi consideră că acestea sunt moderne şi 72% dintre ei cred că sunt centrate pe client.
În continuare, este loc pentru dezvoltarea plăţilor digitale în România
Când respondenţilor din România li s-a cerut să-şi amintească ultima dată când au vrut să plătească cu cardul, dar nu au putut, 16% dintre aceştia au spus că nu au găsit o astfel de opţiune în magazin şi 29% au spus că terminalul POS era defect.
Conform rezultatelor sondajului, plăţile digitale nu sunt disponibile în principal în pieţele tradiţionale (48%), pentru plata lucrărilor de construcţii sau reparaţii la domiciliu (39%) şi la coafor, frizerie sau salonul de cosmetică (35%). De asemenea, românii au spus că nu pot plăti digital călătoriile cu taxiul (31%).
Rezultatele studiului arată că banii sunt pentru români un mijloc de a atinge valori şi de a-şi asigura un sentiment de independenţă şi libertate de alegere.
Rezultatele cercetării au confirmat şi popularitatea în creştere a serviciilor bancare digitale în ţară. De obicei, românii preferă să contacteze banca de la distanţă – 70% dintre respondenţi folosesc servicii de internet banking de cel puţin 2-3 ori pe lună şi un procent puţin mai mare dintre consumatorii români (73%) folosesc la fel de des şi aplicaţii de mobile banking. Ei percep serviciile bancare ca pe o modalitate de a-şi gestiona banii. Românii îşi controlează şi îşi planifică cheltuielile, fiind, de asemenea, parţial interesaţi de modalităţi de creştere a averii lor.
Pentru a înţelege mai bine atitudinile românilor faţă de bani şi cum se pot schimba acestea, cercetătorii au împărţit respondenţii în şase categorii:
• Scepticii – nu le place să investească sau să se ocupe de bani şi nu au încredere în instituţii, consideră că e mai bine să ţină banii în casă.
• Supravieţuitorii – trebuie să-şi planifice cheltuielile cu atenţie. Se întâmplă să cheltuiască aproape imediat toţi banii obţinuţi. Au un buget limitat şi sunt concentraţi să supravieţuiască.
• Bogaţii – îşi controlează banii şi cheltuielile, dar banii sunt doar un mijloc pentru atingerea unui scop – îi au, dar nu trebuie să se gândească la asta tot timpul şi să-şi facă griji.
• Stăpânii lumii – cheltuiesc bani rapid pe ceea ce îşi doresc, fără control – la urma urmei, sunt stăpânii lumii.
• Visătorii – si-ar dori sa aibă multe, dar deocamdată nu prea au, nu gestionează banii în mod serios.
• Eficienţii – îşi gestionează în mod conştient banii – folosesc oferte promoţionale, îşi planifică cheltuielile şi investesc capital. Ei apreciază libertatea de alegere, aşa că nu resping nicio formă de plată.
În România predomină categoriile Stăpânii Lumii şi Scepticii (21% fiecare), ceea ce arată că oamenii au dificultăţi în a economisi bani, dar nici cheltuirea acestora nu le face prea multă plăcere. În acelaşi timp, ei nu sunt convinşi că este util să folosească serviciile bancare.
A treia cea mai frecventă categorie din România sunt Eficienţii (18%), iar cea mai rar întâlnită categorie sunt Visătorii (11%).
The post Românii preferă cardurile. Un nou studiu arată că 6 din 10 români aleg plățile digitale appeared first on Aleph News.