Canicula din Europa produce efecte catastrofale în economia statelor. Care sunt domeniile afectate

  • Valurile puternice de căldură fac acum parte din clima Europei. Și indiferent ce fac statele, tendința este negativă până în 2060.
  • Semnalul de alarmă a fost tras de Organizația Mondială a Meteorologiei, care a avertizat că astfel de fenomene ar putea apărea cu o frecvență mai mare în viitor.
  • Dar problema este că și economiile statelor suferă puternic de pe urma acestui șoc termic.

Valurile puternice de căldură fac acum parte din clima Europei. Și indiferent ce fac statele, tendința este negativă până în 2060. Semnalul de alarmă a fost tras de Organizația Mondială a Meteorologiei, care a avertizat că astfel de fenomene ar putea apărea cu o frecvență mai mare în viitor. Dar problema este că și economiile statelor suferă puternic de pe urma acestui șoc termic.

Serviciile publice dar și serviciile private sunt puse la încercare. Mă refer aici la spitale, de exemplu în unele state europene s-au oprit operațiile. În alte state europene, în Marea Britanie spre exemplu, peste 170 de școli și-au lăsat copii acasă. Munca la ghișeu a fost redusă.

Printre cele mai afectate domenii sunt construcțiile, care, afectează în același timp și domeniul imobiliar.
Temperaturile extrem de ridicate fac imposibilă munca constructorilor pe șantier, determinând astfel întârzieri în ceea ce privete predarea la timp a locuințelor.

În momentul de față, cele mai afectate domenii sunt construcțiile, acolo unde activitatea pe șantiere a încetinit semnificativ ca urmare a acestui val de căldură. Deci asta înseamnă probleme pe lanțurile de aprovizionare, probleme privind livrările de locuințe, livrările de parcuri industriale e o mare problemă în acest domeniu. Mai cu seamă că nu există posibilitatea de a lucra în alte condiții decât la lumina soarelui.

Autoritățile române, la fel ca și cele europene sunt preocupate de încălzirea globală și efectele sale.
Această preocupare se reflectă și în planul PNRR, prin includerea investițiilor verzi. Însă cheia pentru o
mai bună protecție a populației stă în mâinile autorităților locale.

Practic acum vedem cât de palpabilă este schimbarea climatică și că ne afectează pe toți. Și toți trebuie să contribuim și să luăm măsuri pentru ca măcar să încercăm să stopăm dacă nu să reversăm aceste lucruri. Pe partea de protecție a populației ar trebui să vină solicitări către guvern din partea autorităților locale. Ele sunt în cea mai bună măsură să vadă unde sunt nevoile și să facă acele investiții.

Cum afectează canicula economia:

Serviciile de urgență sunt testate: ambulanță, apeluri 112, SMURD, pompieri

Transporturi: Traficul congestionat, transportatorii – afectați. Terasamente de autostradă, linii feroviare – încălzite. Companiile feroviare și-au redus activitatea. Supraaglomerare aeroporturi, metrouri

Servicii publice, spitalele, școlile, munca la ghișeu- activitate redusă

Serviciile poștale – întârziate

The post Canicula din Europa produce efecte catastrofale în economia statelor. Care sunt domeniile afectate appeared first on Aleph News.

Previous post LIVE UPDATE. Ziua 149 de invazie. Rusia și Ucraina ar trebui să semneze vineri un acord pentru reluarea exporturilor de cereale din Marea Neagr; forțele Moscovei „sunt pe cale să se epuizeze”, susține șeful serviciilor secrete britanice
Next post Top 10 cele mai problematice aeroporturi din lume în această vară