Zelenski face declarații după întâlnirea cu Trump de la Casa Albă: „Eu și cu Putin vom discuta problema teritoriilor. Sunt convins că războiul se va termina”
- Trump anunță o întâlnire trilaterală cu Putin și Zelenski, după încheierea discuțiilor de la Casa Albă.
- Putin și Zelenski se vor întâlni mai întâi separat.
- Trump: Toți vrem pace. Eu vreau pace, Zelenski vrea pace, Trump vrea pace
- Trump: SUA vor oferi garanții de securitate Ucrainei. Vom sprijini națiunile europene
- Trump: Armistițiul nu este eficient. Trebuie să se ajungă la pace. Zelenski și Putin pot ajunge la un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, face declarații după întâlnirea de la Casa Albă cu Trump și cu liderii europeni.
Liderii europeni i-au transmis în unanimitate lui Trump că susțin pacea și i-au mulțumit pentru garanțiile de securitate oferite Ucrainei și Europei.
Trump a anunțat că va pregăti o întâlnire bilaterală între Putin și Zelenski, iar ulterior, va organiza și o întâlnire trilaterală.
Declarațiile lui Zelenski
Am privit harta pregătită de SUA de la Casa Albă și am explicat care este situația pe câmpul de luptă. Cunosc situația direct. Liderii europeni….au venit toți să susțină Ucraina. Suntem convinși ca războiul se va termina. O adevărată pace durabilă. Echipele noastre au lucrat de manieră foarte intensă. Partenerii noștri au lucrat împreună. Nu doar din Europa ci și Canada și Australia. Am discutat despre garanțiile de securitate.
Ce e important e că SUA au dat semnalul că vor aduce o contribuție la aceste garanții de securitate. Am vorbit și despre întoarcerea copiilor ucrainieni – echipa americană a înțeles că trebuie să reia această problemă spinoasă.
Trump a contactat partea rusă. Rusia a propus mai întâi o bilaterală și apoi o trilaterală.
Toți liderii europeni m-au susținut. Dacă una sau alta din cele două părți nu acceptă întâlnirea ne vom adresa Președintelui american. Noi suntem gata pentru orice format de întâlnire.
Există condiții legitime, ca de exemplu încetarea focului. dar rușii vor pune alte o sută de condiții și nu putem avansa.
Am avut o atmosferă foarte bună, într-o bună ambianță.
Despre teritorii: am abordat detaliat, de asemenea, chestiunea teritoriilor cu o hartă pregătită de SUA, dar aveam și o hartă pregătită.
A fost important să îi explic președintelui samerican care sunt capacitățile armatei ucrainiene și care sunt capacitățile armatei ruse.
Chestiunea teritoriilor va rămâne între mine și Putin. În privința garanțiilor de securitate, partenerii noștri vor pregăti detaliile și le vor pune pe hârtie în următoarele 10 zile. Partenerii noștri europeni trebuie să vadă exact care sunt condițiile financiare. Vom discuta, va fi un dialog, nu a fost nicio decizie inacceptabilă.
Coaliția de voluntari – cele 30 de țări, fiecare va vedea cu ce poate participa – informații, apărare terestră, apărare aeriană – așteptăm detaliile.
The post Zelenski face declarații după întâlnirea cu Trump de la Casa Albă: „Eu și cu Putin vom discuta problema teritoriilor. Sunt convins că războiul se va termina” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.