
SUA trimit primul „airdrop” cu alimente în Gaza. Ce spune Casa Albă


- Ajutorul vine în timp ce un oficial american de rang înalt a declarat că a fost stabilit cadrul unui acord pentru o încetare a focului de șase săptămâni în Gaza.
- Operațiunea, desfășurată împreună cu forțele aeriene iordaniene, a fost prima dintre numeroasele anunțate de președintele Joe Biden.
- Trei avioane militare americane C-130 au livrat peste 38.000 de mese într-un teritoriu în care, potrivit Națiunilor Unite, cel puțin 576.000 de persoane sunt la un pas de foamete.
Statele Unite trimis sâmbătă primul din ceea ce au declarat că va fi o serie de „airdrops” cu alimente în Gaza. Agențiile umanitare au avertizat asupra unui dezastru umanitar tot mai mare în enclava palestiniană în absența unui acord de încetare a focului, scrie Reuters.
Trei avioane militare americane C-130 au livrat peste 38.000 de mese într-un teritoriu în care, potrivit Națiunilor Unite, cel puțin 576.000 de persoane sunt la un pas de foamete. Palestinienii au postat videoclipuri pe rețelele de socializare în care se văd cutii cu ajutoare care sunt aruncate. Forțele iordaniene au participat, de asemenea, la operațiune.
Casa Albă a declarat că parașutările vor fi un efort susținut și că Israelul le sprijină.
Citește și
- Zeci de incendii de vegetație provoacă haos în Texas
- Iranul organizează alegerile pentru prima dată după proteste
- X, compania lui Elon Musk este dată în judecată
The post SUA trimit primul „airdrop” cu alimente în Gaza. Ce spune Casa Albă appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
More Stories
Zelenski i-a reamintit lui Trump că negocierile sunt în curs, dar Rusia refuză pacea. Cum ar trebui să fie abordată securitatea României în acest context

„Este evident că Rusia încearcă să câștige timp pentru a continua războiul și ocupația„, a declarat Zelenski după discuția telefonică dintre Trump și Putin. Donald Trump le-a spus jurnaliștilor că nu va sancționa Rusia, dar va abandona eforturile de pace din Ucraina dacă nu se fac progrese. Trump a promis că va rezolva acest război […]
The post Zelenski i-a reamintit lui Trump că negocierile sunt în curs, dar Rusia refuză pacea. Cum ar trebui să fie abordată securitatea României în acest context appeared first on Aleph News.
Astăzi te bucuri de o zi cu soare în aproape toată țara, dar și maxime de vară în sudul țării. Maximele vor fi până la 29 de grade

Scapi de hainele groase astăzi. Te așteaptă o zi cu soare în aproape toată țara, dar și maxime de vară în sudul țării. Zilele viitoare te îmbraci de vară, însă vei avea nevoie de umbrelă. În țară, vremea se va încălzi, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru această dată. Ziua, cerul va fi variabil, […]
The post Astăzi te bucuri de o zi cu soare în aproape toată țara, dar și maxime de vară în sudul țării. Maximele vor fi până la 29 de grade appeared first on Aleph News.
George Simion contestă la CCR alegerea lui Nicusor Dan. Toni Neacșu, fost judecător CSM: „Principalul motiv din punct de vedere juridic al acestei contestații este existența celui precedent din decembrie 2024”

Liderul AUR, George Simion contestă la CCR alegerea lui Nicusor Dan, pentru aceeași motivele pentru care și Călin Georgescu a fost scos din cursă de CCR. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale a spus că susținătorii săi i-au cerut „insistent” în ultimele 24 de ore să facă acest lucru, menționând că va acționa pe căi legale […]
The post George Simion contestă la CCR alegerea lui Nicusor Dan. Toni Neacșu, fost judecător CSM: „Principalul motiv din punct de vedere juridic al acestei contestații este existența celui precedent din decembrie 2024” appeared first on Aleph News.
Aproape jumătate dintre tinerii britanici ar prefera o lume fără internet. Cum au ajuns rețelele sociale să îi deprime

Cum ar arăta lumea fără internet? Nu-i scenariu SF, e o întrebare pe care și-o pun serios tot mai des tinerii. Jumătate dintre ei spun că ar prefera ca internetul să nu existe, arată cel mai recent studiu făcut de britanici pe această temă. Ce-i supără atât de tare? Rețelele sociale, care-i fac să se […]
The post Aproape jumătate dintre tinerii britanici ar prefera o lume fără internet. Cum au ajuns rețelele sociale să îi deprime appeared first on Aleph News.
Trump anunță noul Ambasador al SUA în România: „Darryl Nirenberg are 40 de ani de experiență în politica externă”

Donald Trump anunță noul Ambasador al SUA în România, după ce Ambasada SUA la București a anunțat marți retragerea oficială din funcție a ambasadoarei Kathleen Kavalec. „Nirenberg are 40 de ani de experiență în politica externă și susține agenda America First”, spune Trump. Nirenberg a fost consilier al Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA […]
The post Trump anunță noul Ambasador al SUA în România: „Darryl Nirenberg are 40 de ani de experiență în politica externă” appeared first on Aleph News.
LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 593. Hamas condamnă interzicerea ajutoarelor în Gaza și blocarea încetării focului

Hamas a confirmat că niciun ajutor nu a intrat în Gaza, în ciuda faptului că oficialii israelieni au declarat că o cantitate „de bază” de ajutor umanitar va fi permisă în teritoriul palestinian înfometat. „Declarațiile lui Netanyahu privind intrarea ajutoarelor în Fâșia Gaza sunt o încercare de a arunca praf în ochi și de a […]
The post LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 593. Hamas condamnă interzicerea ajutoarelor în Gaza și blocarea încetării focului appeared first on Aleph News.