Studiu Gartner: Doar 13% dintre directorii IT raportează valoare majoră din Inteligența Artificială. Companiile investesc în automatizare, dar se confruntă cu riscul creșterii costurilor

  • Gartner: 13% CIOs au obținut valoare semnificativă din A.I.
  • Companiile investesc în AI, dar nu obțin rezultate pe măsură.
  • AI poate reduce costurile, dar poate și crește cheltuielile.
  • Managerii trebuie să măsoare valoarea produsă de A.I.
  • Automatizarea schimbă rolurile și competențele angajaților.

Poți investi în inteligență artificială, poți lansa proiecte și poți automatiza procese.

Dar dacă rezultatul nu se vede în productivitate, venituri sau costuri mai mici, cât valorează, de fapt, investiția ta?

Un studiu Gartner arată că doar 13% dintre directorii IT spun că organizațiile lor au obținut valoare semnificativă sau transformatoare din AI.

Unul din cinci cazuri de utilizare ajunge să aibă succes.

Challenge-ul este felul în care companiile decid unde investesc, ce rezultate urmăresc și când recunosc că un proiect nu funcționează.

Potrivit Gartner, 31% dintre directorii IT au criterii pentru a opri un proiect-pilot AI înainte să ajungă în producție.

Doar 17% au reguli pentru a abandona inițiativele care nu mai aduc valoare după implementare.

Aici se pierd bani: în proiecte care continuă să consume bugete pentru că nimeni nu stabilește clar când trebuie oprite.

Presiunea crește și din altă direcție.

58% dintre directorii IT spun că sunt presați să obțină reduceri de costuri cu ajutorul AI.

În același timp, 51% se așteaptă ca inteligența artificială să mărească costul total al soluțiilor tehnologice.

AI trebuie să reducă cheltuielile, dar poate să le și mărească. Iar factura nu se oprește la achiziția tehnologiei: contează utilizarea, infrastructura, integrarea și capacitatea companiei de a transforma instrumentele în rezultate concrete.

Gartner mai arată că organizațiile care își pregătesc explicit angajații pentru colaborarea dintre oameni și agenți AI au de 2,4 ori mai multe șanse să se numere printre companiile cu rezultate superioare. Cu toate acestea, doar 4% dintre directorii IT spun că au astfel de planuri.

Avantajul îl obții atunci când AI rezolvă un challenge real, costă mai puțin decât valoarea pe care o produce și poate fi integrat în felul în care funcționează compania.

Source

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Previous post Ce filme vezi în noiembrie? Brad Pitt revine în rolul lui Cliff Booth, iar Ben Stiller și Robert De Niro reiau povestea familiei Focker în „Focker-in-Law”