LIVE UPDATE. 308 zile de invazie. Autoritățile ucrainene susțin că încă 29 de localități din regiunea Harkov rămân sub ocupația rușilor

  • Evacuarea din satele încă ocupate ale raionului Kupiansk din regiunea Harkov se efectuează la solicitare, autoritățile și voluntarii mențin legătura cu aceste localitățile.
  • Potrivit șefului administrației militare regionale din Harkov, Oleg Sinegubov, există încă 29 de localități din regiunea Harkov care se află sub ocupația rușilor.
  • Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie.

Evacuarea din satele încă ocupate ale raionului Kupiansk din regiunea Harkov se efectuează la solicitare, autoritățile și voluntarii mențin legătura cu aceste localitățile, a declarat șeful administrației militare regionale din Harkov, Oleg Sinegubov, potrivit Ukrinform.

Potrivit lui Sinegubov există încă 29 de localități din regiunea Harkov care se află sub ocupația rușilor.

„Acum există 29 de localități sub ocupație, ceea ce reprezintă mai puțin de 2% din teritoriul regiunii. Avem legătură cu fiecare localitate. Trei dintre ele se află în «zona gri» – ostilitățile active au loc direct pe teritoriul lor. Răspundem destul de repede la cererile de evacuare. Nu există nicio evacuare în masă acolo. Oamenii care au vrut să plece au făcut-o deja” , a spus Sinegubov.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie.

The post LIVE UPDATE. 308 zile de invazie. Autoritățile ucrainene susțin că încă 29 de localități din regiunea Harkov rămân sub ocupația rușilor appeared first on Aleph News.

Previous post Ce cadou primește prima doamnă Jill Biden de la președintele american Joe Biden în fiecare Crăciun
Next post VIDEO. Anul Nou vine cu noi scumpiri. Ce produse vor costa mai mult de la 1 ianuarie