Liderii europeni, alături de Emmanuel Macron, au discutat cu Trump după summit-ul cu Putin din Alaska
- Macron a avut o convorbire telefonică sâmbătă dimineață cu Donald Trump și mai mulți parteneri europeni.
- La apel a participat și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
- Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a spus că este „bucuros că președintele Trump încearcă să oprească războiul”.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut o convorbire telefonică sâmbătă dimineață cu Donald Trump și mai mulți parteneri europeni, imediat după întâlnirea dintre Trump și Vladimir Putin în Alaska. Discuția a durat aproximativ o oră și a inclus alți șapte lideri din Europa, mai exact Volodimir Zelenski, Friedrich Merz, Keir Starmer, Giorgia Meloni, Alexander Stubb și Karol Nawrocki, anunță Reuters.
La apel a participat și secretarul general al NATO, Mark Rutte. Guvernul condus de Keir Starmer nu a transmis încă o poziție oficială, însă alți lideri politici din Europa au venit cu reacții imediate în urma summitului.
„Președintele Putin al Rusiei a reiterat argumente cunoscute, precum accentuarea așa-numitelor «cauze profunde» ale războiului, care este un cod pentru justificarea rusă a invaziei ilegale a Ucrainei”, a declarat și șeful diplomației norvegiene, Espen Barth Eide.
Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a spus că este „bucuros că președintele Trump încearcă să oprească războiul”, dar a atras atenția că, în conferința de presă de după summit, Putin a făcut „propagandă fără sens despre «rădăcinile conflictului»”.
The post Liderii europeni, alături de Emmanuel Macron, au discutat cu Trump după summit-ul cu Putin din Alaska appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.