Johnny Depp revine în prim-plan cu un roman grafic gotic. Actorul va da viață unuia dintre cei mai celebri ticăloși din literatură

  • Anunțul proiectului a fost făcut de Depp.
  • Actorul a postat trailerul pe contul său de Instagram, însoțit de o scurtă declarație.
  • Noua narațiune grafică rescrie radical structura originală.

Johnny Depp urmează să se aventureze într-un nou rol iconic – Hyde. Actorul va da viață unuia dintre cei mai celebri ticăloși din literatură, prin intermediul unei noi serii de romane grafice intitulată „Hyde”.

Seria, co-produsă alături de legendarul regizor Ridley Scott și compania Mechanical Cake, este inspirată din celebra nuvelă Strania poveste a doctorului Jekyll și a domnului Hyde de Robert Louis Stevenson și este programată pentru lansare în Halloween 2025, scrie Times of India.

Anunțul proiectului a fost făcut de Depp, care a postat trailerul pe contul său de Instagram, însoțit de o scurtă declarație: „Când eram copil, purtam mereu în buzunar o carte mică, de piele, cu DR. JEKYLL & MR. HYDE. E nebunie și magie să pășesc în lumea lui Robert Louis Stevenson, să fiu primit în viziunea lui Ridley Scott și să explorez acest personaj! Sper să vă placă”.

Noua narațiune grafică rescrie radical structura originală. În această versiune, Dr. Jekyll a fost învins, iar Mr. Hyde trăiește nestingherit în canalele întunecate ale Londrei anului 1899. El nu doar că își urmează pornirile violente și instinctele primitive, dar folosește serul pentru a crea și alți Hyde – oameni transformați în imagini ale sinelui său monstruos.

The post Johnny Depp revine în prim-plan cu un roman grafic gotic. Actorul va da viață unuia dintre cei mai celebri ticăloși din literatură appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Previous post Donald Trump spune că Jeffrey Epstein a „furat” angajate tinere de la Mar-a-Lago: „Erau fete tinere. Oameni care lucrau în spa”
Next post Nintendo relansează jocul Mario Paint pe Switch. Poți desena, colora și compune muzică cu un mouse USB