Ion Cristoiu: Nefericita presă din exil

• Pe lîngă anonimi, iscălitori de hectare de text, Curentul publică și articole de-ale lui Pamfil Șeicaru din veritabilul Curentul de pe vremuri.
• Unul din numerele luate mai înainte avea pe prima pagină interviul dat de Mircea Dinescu la Liberation în 1989. Valoros nu prin anticeaușism, ci prin talentul de publicist.
• În numărul datat ianuarie-februarie 1988, V. D. Roșu iscălește poezia Ceauschwitz, datată Scornicești, 26 ianuarie 1988. Textele sînt puse cu furca, în absența minimei machetări și structurări. Se publică tot ce vine la redacție și în întinderea inițială.

Anticarul care vine la BAR mă oprește în timp ce ies din incintă, în părculeț, pentru a interveni telefonic la o televiziune de știri. Am mai cumpărat de la el cîteva numere din Curentul scos peste hotare, în regim de ziarul de pe strada mea. Le-am luat, deoarece ziarul îl cultivă pe Pamfil Șeicaru. Pe lîngă anonimi, iscălitori de hectare de text, Curentul publică și articole de-ale lui Pamfil Șeicaru din veritabilul Curentul de pe vremuri. Unul din numerele luate mai înainte avea pe prima pagină interviul dat de Mircea Dinescu la Liberation în 1989. Valoros nu prin anticeaușism, ci prin talentul de publicist. Mă gîndesc să-l reproduc pe cristoiublog.ro, chiar și fără a-i cere lui Mircea Dinescu aprobarea.

Anticarul e și un bun condeier.

A colaborat la Historia cu însemnări despre Bucureștiul interbelic.

Acum, cînd mă oprește, anticarul se interesează dacă sînt dispus să cumpăr alte două numere din Curentul. Le are la el, în geantă, și, cît mă caut eu după bani (50 de lei exemplarul, brr!) el le scoate afară. Le iau fără să mă uit la ele. Ajuns la locul meu, în sala 1, le iau la răsfoit. Un număr e din septembrie-octombrie 1986, celălalt din ianuarie-februarie 1988. Amîndouă sînt tipice gazetăriei românești din exil:

a. Sînt anticeaușiste și anticomuniste prin definiție, nu de puține ori reușind să atingă stînjenitorul. Articolelor lungi, cu titluri vădite, li se adaugă producții lirice, prin nimic deasupra valorii deținute de poemele de Cult al personalității, publicate dincoace de Cortina de Fier. În numărul datat ianuarie-februarie 1988, V. D. Roșu iscălește poezia Ceauschwitz, datată Scornicești, 26 ianuarie 1988:

„Pierdute priviri, cu feţele supte

De-a foamei durere, de frig îngheţaţi

– Ei par năluciri de coşmar, ce sînt rupte

Din pagini de lagăr cu mii de gazaţi.

În noaptea din ţară,

Cuprinzînd mulţimea

Cu scrîşnet de lanţuri;

Rînjind de prin colţuri în straie albastre şi arme,

Stă hîrca la pîndă în slujba Ceauşului – fiară.

Ai crede că-i Dachau – crunt lagăr al morţii;

Sau poate că-i chiar: Auschwiz.

… Ar fi prea puţin!.. e chiar România în lanţuri

Pe care Ceauşul a scris: CEAUSCHWITZ!

Te-nalţă române uriaş cît Carpaţii;

Adună-ţi mînia, ‘ţi-ncarcă tăria

În suflet şi braţe, nu te pleca gîrborv…

Alungă ceauşii şi-n veci tirania –

Pe steagu-ţi de luptă stă scris clar: «BRAŞOV»”.

Sinistru, nu-i așa? Sinistru ca text și nu ca realitate, evident.

b. Amatorismul absolut în plan profesional, egalat doar de amatorismul de azi de pe facebook, unde orice bucătăreasă e Jane Austen, și orice parcagiu, Shakespeare la maturitate.

Textele sînt puse cu furca, în absența minimei machetări și structurări. Se publică tot ce vine la redacție și în întinderea inițială. Ca toți amatorii, cei care semnează aduc la redacție tot ce-au ouat pe loc, fără scurtare și verificare stilistică. Despre profesionalismul autorilor spune totul această Notă a zețarului (culegătorul în plumb pe vremea presei în plumb) din numărul ianuarie-februarie 1988:

Nota zeţarului:

„Îi rugăm pe colaboratorii Curentului ca pe viitor materialele destinate publicării să ne ajungă în forma adecvată, cerută de oricare editură: bătute la maşină, cît se poate de curat, la două rînduri. Materialele bătute la maşină înghesuit, chiar dacă realizează o economie de hîrtie pentru autor, duc la «sărirea» involuntară de rînduri sau cuvinte, iar cele scrise de mînă se dovedesc adesea greu lizibile, îngreunîndu-ne inutil munca.”.

c. A avea o gazetă e pentru românii din străinătate ceva la fel de simplu ca și talpa de la pantofi. E de la sine înțeles că o ai. Un reportaj satiric după un voiaj de-al meu în America surprindea zeflemisitor această realitate:

„Am uitat să spun că doamna BD e ziaristă. Dar ce spun eu, ziaristă? E director și proprietar de jurnal. N-am avut onoarea să i-l văd. De altfel, din cîte mi-am dat seama, toţi românii din SUA sînt proprietari de jurnal. Cele mai multe ziare sînt nişte foi trase pe șest la tipografii dubioase. Ca şi gazetele comuniste interbelice, ziarele sînt date pe gratis. Din cînd în cînd, cei de la misiunea română la ONU se trezesc la poartă cu cîte un pachet. Nu e o bombă. E ceva mai rău. E un pachet cu ultimul număr al unui ziar pe care un român, contrazicînd termenul de ziar, îl scoate lunar. BD e şi ea, aşadar, proprietar de jurnal. În această calitate, se apucă să-mi dea sfaturi cum să fac o revistă de succes. Mai mult, cum să scriu un editorial de succes. Ea nu e numai director şi proprietar de jurnal. Ea e şi editorialistă. Pentru a fi mai convingătoare, mă grămădeşte într-un colţ al salonului unde are loc recepţia dată de ambasadorul nostru. Politicos din fire, politicos pînă la dezgust, n-o dau dracului. Nici n-o contrazic. Mă prefac c-o ascult, trăgîndu-mă tot mai în spate din calea ei.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Nefericita presă din exil appeared first on Aleph News.