Focarul de gripă nu va aduce în România purtarea măştii în spaţiile publice

  • Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că, dacă va fi declarată epidemie de gripă, purtarea măştilor va fi obligatorie doar în spitale.
  • El precizează că o eventuală epidemie de gripă poate fi declarată doar în anumite condiţii, respectiv o creştere cu 20%, timp de trei săptămâni consecutiv.
  • „Masca va fi obligatorie doar în unităţile spitaliceşti. E foarte clar că evitarea aglomeraţiei şi masca sunt recomandate”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că, dacă va fi declarată epidemie de gripă, purtarea măştilor va fi obligatorie doar în spitale.

„Eu cred că sunt încă medicamente. O să dăm publicităţii astăzi (marţi – n.r.) o listă extinsă cu medicamente similare cu rugămintea atât către farmacişti, atât către medicii de familie şi către populaţie să caute unul dintre aceste medicamente… Nu contează denumirea comercială. Importantă este substanţa activă”, spune la Antena 3 Alexandru Rafila. Rafila precizează că a făcut marţi o evaluare a stocurilor de oseltamivir, iar pentru Tamiflu mai există două medicamente generice.

„Sunt peste 4 milioane de comprimate la nivel naţional de oseltamivir, adică nu este o lipsă. Pentru Ibuprofen şi Paracetamol, în această lună, după discuţiile de săptămâna trecută, ne aşteptăm să crească afluxul către farmacii, mai ales că noi am şi elaborat un ordin de ministru care limitează exportul anumitor medicamente în perioada următoare”, adaugă ministrul Sănătăţii.

El precizează că o eventuală epidemie de gripă poate fi declarată doar în anumite condiţii, respectiv o creştere cu 20%, timp de trei săptămâni consecutiv şi o proporţie de minim 10% de probe confirmate cu gripă.

„Masca va fi obligatorie doar în unităţile spitaliceşti. Sigur, ea este recomandată. Adică e recomandată, dar nu vreau să vorbim iar de restricţii. E foarte clar că evitarea aglomeraţiei şi masca sunt recomandate”, încheie Rafila.

The post Focarul de gripă nu va aduce în România purtarea măştii în spaţiile publice appeared first on Aleph News.

Previous post O femeie a rămas șocată să afle că are o „soră geamănă de plastic”. O companie i-a furat identitatea pentru a crea o păpușă sexuală
Next post LIVE UPDATE. 314 zile de invazie. Rusia continuă să vizeze infrastructura civilă, afirmă biroul prezidențial al Ucrainei