CFR: Viteza de circulaţie ar putea fi redusă dacă temperatura în şine va depăşi 50 de grade
- CFR SA anunţă că de miercuri până vineri, când sunt anunţate temperaturi care vor depăşi 37-38 de grade în aer, vor fi luate măsuri speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.
- Una dintre ele vizează reducerea vitezei dacă temperatura în şine depăşeşte 50 de grade.
- Aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură
CFR SA anunţă că de miercuri până vineri, când sunt anunţate temperaturi care vor depăşi 37-38 de grade în aer, vor fi luate măsuri speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. Una dintre ele vizează reducerea vitezei dacă temperatura în şine depăşeşte 50 de grade.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenţionare de Cod galben şi Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade C, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
Aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situaţii speciale, transmite CFR SA.
CFR SA anunţă că va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.
De asemenea, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.
The post CFR: Viteza de circulaţie ar putea fi redusă dacă temperatura în şine va depăşi 50 de grade appeared first on Aleph News.