Ce se ascunde în spatele acordului Trump-Putin pentru 300.000 tone de motorină, aproximativ jumătate din consumul zilnic al SUA? Toată cantitatea, de 4 milioane de tone, care ar fi livrată în următoarele luni, ar acoperi consumul american pe o săptămână
- Donald Trump anunță un acord cu Vladimir Putin pentru livrarea a 300.000 de tone de motorină rusească, echivalentul a aproximativ jumătate din consumul zilnic al SUA.
- Prețul mediu al motorinei în SUA ajunge la 6,20 dolari pe galon, iar experții se îndoiesc că livrările din Rusia pot reduce prețurile.
- Acordul provoacă reacții critice în Congresul american și ridică întrebări privind respectarea sancțiunilor impuse Rusiei.
În mod paradoxal, acordul cu Putin nu va avea niciun impact asupra prețurilor din SUA şi nu îi va ajuta cu nimic pe republicani la alegerile pentru Congres – volumele de aprovizionare sunt pur şi simplu prea mici pentru ca acordul să fie luat în serios, scrie Monitorul Apărării.
Conform BBC, SUA consumă aproximativ 3,6 milioane de barili de motorină pe zi, astfel încât, chiar dacă Rusia livrează cantitatea promisă de 300.000 de tone de motorină (aproximativ 2 milioane de barili) în această lună, aceasta reprezintă aproximativ jumătate din consumul zilnic al SUA.
Conform Reuters, SUA este lider mondial la exportul de motorină, cu 1,5 milioane barili pe zi, majoritatea motorinei ajungând în Europa.
Creşterea puternică a preţurilor la motorină în SUA a dus media naţională la un nivel record de 6,52 dolari pe galon (3,79 litri) în luna septembrie, o valoare mai mult decât dublă faţă de cea înregistrată cu un an în urmă. În prezent, media naţională este de 6,20 dolari, potrivit American Automobile Association (AAA).
Totodată, Rusia are probleme mari în aprovizionarea internă cu motorină. Neil Atkinson, fostul şef al diviziei pentru industria şi pieţele petroliere din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie, a declarat pentru Al Jazeera că este sceptic cu privire la capacitatea Rusiei de a realiza acest lucru. „Pe termen foarte scurt, este greu de imaginat cum ar putea Rusia să furnizeze volumele vizate de acord fără a afecta piaţa internă”, a spus el.
SUA sunt cel mai mare exportator de motorină din lume. Stocurile au scăzut drastic de la începutul conflictului din Iran şi se menţin sub nivelurile normale, în ciuda faptului că rafinăriile şi-au sporit producţia.
Şi atunci se naşte întrebarea la ce foloseşte manevra preşedintelui Donald Trump? Vrea să scadă preţurile doar pe termen scurt, fiind o decizie electorală, sau vrea să arate lumii importanţa Rusiei în piaţa mondială a petrolului?
Anunţul despre achiziţia motorinei ruseşti a venit în aceeaşi zi în care a declarat că Putin este hotărât săfacă un acord de pace, dar nu şi Zelenski, afirmaţie care a fost tradusă la Kiev drept o altă presiune a Administraţiei Trump pentru cedarea teritoriilor revendicate de Rusia, dar pe care nu a reuşit să le cucerească în două campanii militare, din 2014 şi 2022-2026.
Marea îngrijorare este că decizia preşedintelui SUA de a relaxa sancţiunile a creat un precedent major şi ar putea avea o semnificaţie politică uriaşă în vafoarea lui Putin. Dacă SUA nu respectă restricţiile impuse Rusiei – restricţii pe care chiar ele au insistat să fie aplicate –, atunci cine o va mai face?
Donald Trump a anunţat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat să elibereze imediat 300.000 de tone de motorină „pentru piaţa americană şi cea globală”, urmând ca ulterior să fie efectuate şi alte livrări.
Această decizie vine în pofida faptului că, în urmă cu doar câteva săptămâni, el a promulgat o lege care autorizează noi sancţiuni şi tarife americane împotriva ţărilor ce importă petrol şi gaze din Rusia.
Măsura a fost criticată de unii parlamentari republicani şi democraţi, care consideră că acordul încalcă legislaţia americană.
Pe lângă livrarea iniţială de 300.000 de tone de motorină, Trump a precizat că Rusia va furniza ulterior 500.000 de tone în luna noiembrie, urmate de încă un milion de tone.
Acestora le-ar urma alte trei milioane de tone, care ar fi livrate „într-un interval scurt de timp”, în funcţie de starea rafinăriilor sale, vizate de atacurile Ucrainei în cursul războiului dintre cele două ţări.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.