A intrat în vigoare armistiţiul între Israel şi grupul Jihadul Islamic

  • Armistiţiul obţinut prin medierea Egiptului a intrat în vigoare duminică la ora 23:30 (23.30, ora României).
  • În ultimele ore, gruparea militantă Jihadul Islamic a lansat 50 de rachete spre sudul Israelului.
  • La rândul său, aviaţia militară israeliană a continuat raidurile în Fâşia Gaza aproape până la intrarea în vigoare a acordului de încetare a confruntărilor.

Armistiţiul între Israel şi grupul militant Jihadul Islamic a intrat în vigoare în cursul nopţii de duminică spre luni, după trei zile de confruntări militare soldate cu cel puţin 41 de morţi şi peste 310 răniţi în teritoriul palestinian Fâşia Gaza, potrivit Mediafax.

Armistiţiul obţinut prin medierea Egiptului a intrat în vigoare duminică la ora 23:30 (23.30, ora României), informează cotidianul The Times of Israel, citat de aceeași sursă.

În ultimele ore, gruparea militantă Jihadul Islamic a lansat 50 de rachete spre sudul Israelului. Tirurile cu rachete au continuat sporadic şi după intrarea în vigoare a armistiţiului. La rândul său, aviaţia militară israeliană a continuat raidurile în Fâşia Gaza aproape până la intrarea în vigoare a acordului de încetare a confruntărilor.

Acordul de încetare a confruntărilor militare include eliberarea liderului islamist Bassam al-Saadi, arestat săptămâna trecută în oraşul Jenin, Cisiordania, afirmă surse israeliene citate de cotidianul The Jerusalem Post.

Israelul a lansat bombardamentele în Fâşia Gaza din cauza riscurilor producerii unor atacuri ale grupurilor islamiste palestiniene ca reacţie la arestarea lui Bassam al-Saadi, unul dintre liderii operaţionali ai grupului Jihadul Islamic.

Guvernul Israelului a anunţat, duminică seară, că şi-a atins obiectivele în Fâşia Gaza, distrugând infrastructura de atac a grupului Jihadul Islamic.

Bilanţul atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza este de cel puţin 41 de morţi, inclusiv 11 copii, şi 311 răniţi. Armata israeliană susţine că printre victime se numără mulţi „terorişti” şi că nouă civili au fost ucişi de rachete palestiniene care au căzut în Fâşia Gaza. În operaţiuni au fost asasinaţi doi lideri ai filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari şi Khaled Mansour.

Aproape 1.000 de rachete şi obuze au fost lansate, în ultimele trei zile, spre teritoriul israelian, în principal spre oraşele Ashdod, Sderot, Ashkelon, Holon, Yavne, Eshkol şi Beersheba. Duminică după-amiază, au fost lansate rachete şi spre oraşul Tel Aviv, inclusiv spre Aeroportul internaţional Ben Gurion.

The post A intrat în vigoare armistiţiul între Israel şi grupul Jihadul Islamic appeared first on Aleph News.

Previous post Alte patru nave cu cereale au părăsit porturile ucrainene. Zelenski anunță că „porturile noastre la Marea Neagră funcționează”
Next post VIDEO. Clotilde Armand: „Vom deschide parcarea de sub Pasajul Basarab după ce, mai bine de 10 ani de zile, a stat în paragină”