VIDEO. Eclipsa parțială de Soare, vizibilă din Islanda până în India
- În Bucureşti, maximul eclipsei a fost la ora 13:38, cu o acoperire de 38%.
- Fenomenul are loc atunci când Luna s-a aflat între Soare și Pământ.
- Următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România va avea loc pe 29 martie 2025.
O eclipsă parțială de Soare a fost vizibila astăzi începând cu ora 12:26 în România. Institutul Astronomic a organizat o sesiune ghidată de observaţii chiar în curtea instituţiei, iar pasionațiide eclipseau fost prezenți
în număr mare la acest eveniment.
Această eclipsă de Soare s-a văzut parţială din Europa, nord-estul Africii şi din Asia. Maximul eclipsei s-a produs prin centrul Rusiei, unde Soarele a fos acoperit în proporţie de 82%.
O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui.
Văzut de pe Pământ, discul Lunii e de obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi blochează lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Pământ.
Când discul Lunii acoperă în întregime pe cel al Soarelui imaginea luminoasă obișnuită a Soarelui este blocată complet și, pentru o anumită zonă de observație și o anumită durată de ordinul câtorva minute, eclipsa de Soare este totală.
Următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România va avea loc pe 29 martie 2025 şi va putea fi observată doar în zona vestică şi nordică a României, magnitudinea fiind foarte mică, de 0,04.
Adrian Șonka, astronom îți spune mai multe despre eclipsă.
The post VIDEO. Eclipsa parțială de Soare, vizibilă din Islanda până în India appeared first on Aleph News.
More Stories
BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 1 mld. euro în primele patru luni din 2026, la 229,5 mld. euro. Datoria statului a ajuns la 126,9 mld. euro
Datoria externă totală a României, care include atât obligaţiile statului, cât şi cele ale companiilor şi instituțiilor financiare, a crescut...
PNL și PSD au ședințe astăzi după desemnarea lui Adrian Veștea ca Premier. Veștea: „Mă bazez pe colegii mei că vor acționa rațional”
Conducerea Partidului Național Liberal se reunește luni, de la ora 17:00, după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru....
România și Bulgaria au finalizat proiectul Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, anunță Oana Țoiu. Va fi amplasat la Constanța și Varna
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg că România și Bulgaria au...
Dosarul 10 August: Foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați de Tribunalul Militar București. Decizia nu este definitivă
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei judecați pentru reprimarea...
Trump a vorbit, de ziua lui, cu Putin și cu Zelenski. Președintele SUA cere încheierea războiului din Ucraina
Războiul din Ucraina continuă, negocierile sunt blocate, dar nici Putin, nici Zelenski nu l-au uitat pe Trump de ziua lui....
BREAKING. Trump anunță că Statele Unite și Iranul au finalizat acordul de pace. Va fi semnat pe 19 iunie, în Elveția: „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă după semnare. Să curgă petrolul!”
Președintele american Donald Trump anunță pe Truth Social că acordul SUA-Iran a fost finalizat. Anunțul vine chiar de ziua sa,...