Trump spune că „Super Intelligence” va fi o temă majoră în discuția cu Xi Jinping

  • Donald Trump anunță că inteligența artificială va fi una dintre temele centrale ale întâlnirii cu Xi Jinping.
  • Trump spune că SUA și China au o poziție apropiată privind menținerea actualei abordări față de A.I..
  • Președintele american indică Departamentul de Justiție drept principal mecanism de protecție în fața riscurilor tehnologiei.

Donald Trump spune că inteligența artificială avansată va fi una dintre marile teme ale discuțiilor cu președintele Chinei, Xi Jinping, aflat într-o vizită oficială în Statele Unite.

Într-o postare publicată pe Truth Social, Trump a numit tehnologia „Super Intelligence” și a transmis că nu dorește schimbări majore în actuala abordare americană.

Trump social

„Super Intelligence va fi un subiect important de discuție, dar vreau să o las exact acolo unde este”, a scris Trump. Președintele american a adăugat că, în opinia sa, și China are o poziție similară și a indicat Departamentul de Justiție drept „guardrail”, adică mecanismul care ar trebui să intervină atunci când utilizarea tehnologiei încalcă legea.

Declarația vine într-un moment în care Statele Unite și China concurează pentru poziția de lider mondial în inteligența artificială, dar încearcă în paralel să găsească zone de cooperare privind siguranța sistemelor avansate.

Conform AP, Washingtonul și Beijingul au discutat inclusiv despre posibilitatea unor mecanisme comune pentru raportarea incidentelor grave provocate de AI și pentru comunicarea rapidă în situații de criză. Printre riscurile analizate se numără atacurile cibernetice, utilizarea AI în domeniul biologic și pierderea controlului asupra unor sisteme foarte avansate.

Trump a folosit și în discursul său de la ONU termenul „Super Intelligence” pentru a descrie inteligența artificială avansată. Administrația sa promovează dezvoltarea rapidă a AI în Statele Unite și susține că reglementarea nu trebuie să încetinească avantajul tehnologic american.

Xi Jinping se află la Washington pentru o vizită oficială la Casa Albă, unde discuțiile cu Trump includ, pe lângă AI, comerțul și securitatea internațională.

Source

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Previous post Kremlinul analizează invitația lui Trump pentru Putin la summitul G20