Poate prelua Europa rolul Statelor Unite, în cazul în care Trump se retrage din negocierile de Pace?

După o discuție telefonică de peste două ore între Donald Trump și Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă a anunțat că Rusia şi Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, iar condiţiile pentru aceasta vor fi discutate între cele două părţi. La rândul lui, Putin a declarant că rădăcinile conflictului dintre […]

The post Poate prelua Europa rolul Statelor Unite, în cazul în care Trump se retrage din negocierile de Pace? appeared first on Aleph News.

Rusia și Ucraina nu se înțeleg privind un armistițiu. Care va fi rolul noului Președinte al României în contextul războiului din Ucraina

Rusia și Ucraina nu se înțeleg privind un armistițiu. Putin a cerut încetarea focului pentru trei zile, în perioada 8 – 10 mai, pentru a nu-i fi deranjată parada organizată la Moscova de Ziua Victoriei, în timp ce Zelenski declară că nu e nevoie să aștepte până atunci, pot înceta luptele de acum pe o […]

The post Rusia și Ucraina nu se înțeleg privind un armistițiu. Care va fi rolul noului Președinte al României în contextul războiului din Ucraina appeared first on Aleph News.

Cine va fi următorul Papă? Cei cinci cardinali favoriți care ar putea prelua rolul de Suveran Pontif

Odată cu trecerea în neființă a Papei Francisc, la 21 aprilie, Biserica Catolică se pregătește pentru o tranziție care îi va determina direcția pentru viitorul apropiat. Fiind primul papă latino-american, Francisc a adus schimbări semnificative în calitate de episcop al Romei, concentrându-se asupra justiției sociale, a problemelor de mediu și a unei Biserici mai incluzive, […]

The post Cine va fi următorul Papă? Cei cinci cardinali favoriți care ar putea prelua rolul de Suveran Pontif appeared first on Aleph News.

Tom Holland revine în rolul lui Spider-Man în „Spider-Man: Brand New Day”. Când va fi lansat filmul

Luni, al patrulea său film ca supererou Marvel a primit un titlu nou- „Spider-Man: Brand New Day” – și o dată de lansare de 31 iulie 2026. Regizorul Destin Daniel Cretton a făcut anunțul la CinemaCon, convenția anuală pentru proprietarii de cinematografe și studiouri, în timp ce Holland a trimis un mesaj video din „cealaltă […]

The post Tom Holland revine în rolul lui Spider-Man în „Spider-Man: Brand New Day”. Când va fi lansat filmul appeared first on Aleph News.

Care sunt filmele spectaculoase de neratat în martie 2025? Robert Pattinson apare în rolul lui Mickey Barnes

Martie 2025 aduce pe marile ecrane o colecție spectaculoasă de filme din toate genurile – de la sci-fi și horror, până la comedii și thrillere de acțiune. Fie că ești fan al animațiilor, al poveștilor clasice reinventate sau al filmelor pline de suspans, luna aceasta promite producții memorabile. Mickey 17 îl prezintă pe Mickey Barnes, […]

The post Care sunt filmele spectaculoase de neratat în martie 2025? Robert Pattinson apare în rolul lui Mickey Barnes appeared first on Aleph News.

Michelle Trachtenberg, actrița cunoscută pentru rolul din „Gossip Girl”, a murit la vârsta de 39 de ani

Michelle Trachtenberg a murit la vârsta de 39 de ani. Actrița – cunoscută pentru rolurile din „Buffy the Vampire Slayer” și „Gossip Girl” – a fost găsită moartă în apartamentul ei din Manhattan miercuri, scrie Yahoo. Departamentul de Poliție din New York a confirmat pentru PEOPLE că a răspuns la un apel la 911 la […]

The post Michelle Trachtenberg, actrița cunoscută pentru rolul din „Gossip Girl”, a murit la vârsta de 39 de ani appeared first on Aleph News.

Ryan O’Neal a murit la 82 de ani. Actorul a devenit cunoscut pentru rolul din filmul „Love Story”

Ryan O’Neal a murit la 82 de ani. Actorul a devenit cunoscut pentru rolul din filmul „Love Story”

Ryan O’Neal a murit la 82 de ani. Actorul a devenit cunoscut pentru rolul din filmul „Love Story”A murit Ryan O’Neal, actorul care a dat startul unei perioade extraordinare la Hollywood în anii ’70 cu rolul nominalizat la Oscar al lui Oliver, un băiat de la Harvard, în legendarul film romantic lacrimogen Love Story. Avea 82 de ani, scrie Hollywood Reporter. O’Neal a murit vineri, a anunțat fiul său Patrick O’Neal, comentator […]

The post Ryan O’Neal a murit la 82 de ani. Actorul a devenit cunoscut pentru rolul din filmul „Love Story” appeared first on Aleph News.

Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul „Breaking Bad”, a murit în somn la vârsta de 52 de ani

Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul „Breaking Bad”, a murit în somn la vârsta de 52 de ani

Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul „Breaking Bad”, a murit în somn la vârsta de 52 de aniStarul din „Breaking Bad”, Mike Batayeh, a murit la vârsta de 52 de ani. El a suferit un infarct în timpul somnului, scrie BBC. El a devenit cunoscut, după ce l-a interpretat pe Dennis Markowski, managerul de la spălătoria lui Gustavo. Mike Batayeh a decedat în casa sa din Michigan, sora sa, Diane, menționând faptul […]

The post Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul „Breaking Bad”, a murit în somn la vârsta de 52 de ani appeared first on Aleph News.

Rolul puterii nucleare în războiul din Ucraina

Obiectivul final al Rusiei în invadarea Ucrainei este să aducă ţara pe cât posibil sub influenţa Moscovei sau, în absenţa acestui lucru, să o îndepărteze de Occident. Una dintre strategiile folosite în acest sens este privarea Ucrainei de sursele sale obişnuite de energie din părţile centrale şi estice ale ţări. Moscova este în mod special […]

The post Rolul puterii nucleare în războiul din Ucraina appeared first on Aleph News.