Rusia și SUA vor anunța în curând noi proiecte comune importante, spune economistul lui Putin, Kirill Dmitriev: „Vor fi implementate până la încheierea operațiunii militare speciale din Ucraina”
Dmitriev susține că proiectele comune sunt deja în curs de implementare. Emisarul rus a declarat că acestea vor fi implementate până la încheierea războiului din...
Ucraina a anunţat bilanţul Operaţiunii contraofensive „Vivaldi”, după finalizarea şi a celei de a patra etape: a eliberat 16 localităţi, 277 km² din teritoriu. Pierderile ruseşti se ridică la peste 8.000 de militari
Corpul 3 de Armată şi unităţile ataşate au eliberat alte trei localităţi: Zelena Dolyna, Lypove şi Kolodiazi, în timpul celei de-a patra etape a operaţiunii...
Ucraina anunță că a recucerit 51 km pătrați în regiunea Donețk, în cadrul operațiunii „Vivaldi”. Cum a fost indusă în eroare armata rusă
Ucraina afirmă că a recucerit 51 km² în regiunea Donețk în cadrul operațiunii „Vivaldi”. Potrivit Kievului, suprafața totală recucerită în această operațiune a ajuns la...
Cel puţin zece morţi în Fâşia Gaza. Egiptul intermediază negocieri pentru oprirea operaţiunii militare israeliene
Diplomaţi din Egipt intermediază negocierile între Guvernul israelian şi liderii grupului fundamentalist Jihadul Islamic pentru oprirea confruntărilor militare, iar bilanţul operaţiunilor militare israeliene în teritoriul palestinian Fâşia Gaza a ajuns la zece morţi şi zeci de răniţi. Conform unui diplomat citat de cotidianul The Times of Israel, Administraţia de la Cairo a iniţiat contacte cu […]
The post Cel puţin zece morţi în Fâşia Gaza. Egiptul intermediază negocieri pentru oprirea operaţiunii militare israeliene appeared first on Aleph News.