Ultima dorință a Papei Francisc: Papamobilul devine clinică mobilă pentru copiii din Gaza

Papamobilul urmează să servească drept clinică de sănătate pentru copiii din Gaza, într-o ultimă dorință a răposatului Papă Francisc, potrivit Vatican News. Papa Francisc, simbol al compasiunii Vatican News a raportat luni că transformarea papamobilului regretatului pontif a fost o ultimă dorință a lui Francisc pentru locuitorii din Gaza, care s-au confruntat cu condiții groaznice […]

The post Ultima dorință a Papei Francisc: Papamobilul devine clinică mobilă pentru copiii din Gaza appeared first on Aleph News.

Peste 250.000 de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru

Sâmbătă, Piața Sfântul Petru din Vatican a devenit centrul spiritual al lumii, găzduind funeraliile Papei Francisc, un eveniment care a adunat peste 250.000 de oameni, potrivit estimărilor oficiale ale Vaticanului. O mulțime uriașă la Vatican Ceremonia, care a durat aproximativ două ore și zece minute, a fost marcată de solemnitate, emoție și o prezență impresionantă […]

The post Peste 250.000 de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru appeared first on Aleph News.

Trump a primit locuri în primul rând la înmormântarea Papei Francisc „în ultimul moment”. Mass-media speculează că Trump ar fi fost dezamăgit de planul inițial

Președintele american Donald Trump și soția sa Melania au primit locuri în primul rând la funeraliile Papei Francisc, contrar unor rapoarte anterioare care sugerau că acesta nu va fi așezat în primul rând. ANSA a raportat că schimbările au fost făcute „în ultimul moment”. Reguli de protocol la Vatican Trump și prima doamnă sunt așezați […]

The post Trump a primit locuri în primul rând la înmormântarea Papei Francisc „în ultimul moment”. Mass-media speculează că Trump ar fi fost dezamăgit de planul inițial appeared first on Aleph News.

Papa Francisc își încheie călătoria pământească. De ce sunt funeraliile Suveranului Pontif diferite

Încep funeraliile Papei Francisc. Sicriul Suveranului Pontif a fost sigilat aseară de către cardinalul Kevin Farrell, iar liturghia are loc în Piața Sfântul Petru. Este întâmpinat, pe treptele bazilcii, de către un grup de oameni săraci și nevoiași, cei cărora Francisc le-a închinat apostolatul său. Francisc, care și-a luat numele sfântului Francisc din Assisi, a […]

The post Papa Francisc își încheie călătoria pământească. De ce sunt funeraliile Suveranului Pontif diferite appeared first on Aleph News.

Guvernul din Israel și-a exprimat condoleanțele pentru Papa Francisc, în mod oficial, la patru zile după deces

Un mesaj anterior postat și șters pe rețelele sociale – motivat oficial ca „eroare” – a stârnit critici, evidențiind tensiunile diplomatice. Israelul va fi reprezentat doar de ambasadorul său la Vatican, Yaron Sideman, în contrast cu majoritatea statelor care trimit șefi de stat sau guverne. Premierul Netanyahu a rămas tăcut până la declarația tardivă, iar […]

The post Guvernul din Israel și-a exprimat condoleanțele pentru Papa Francisc, în mod oficial, la patru zile după deces appeared first on Aleph News.

Trump va participa, alături de Melania, la înmormântarea Papei Francisc

Trump a anunțat – într-o postare pe platforma sa, Truth Social – că va participa alături de Melania la înmormântarea Papei Francisc. „Eu și Melania vom merge la funeraliile Papei Francisc, la Roma. Așteptăm cu nerăbdare să fim acolo!”, a scris Trump. Papa Francisc a murit în Lunea Paștelui, la 88 de ani. Funeraliile și […]

The post Trump va participa, alături de Melania, la înmormântarea Papei Francisc appeared first on Aleph News.

Papa Francisc: „ipocrizia de a vorbi despre pace”

Mâine, 23 martie, imediat după ora 12, Papa Francisc va ieşi la fereastra salonului său din Spitalul Gemelli, să salute şi să binecuvânteze credincioşii. Suveranul Pontif se întremează, ca orice om care are de dus la bun sfârşit o misiune. Dumnezeu nu îl va chema încă la El.   Îmi amintesc că, în noiembrie 2019, […]

The post Papa Francisc: „ipocrizia de a vorbi despre pace” appeared first on Aleph News.

O profeție veche de 900 de ani anunță sfârșitul lumii în 2027. Un text scris de Sf. Malachy susține că Papa Francisc este ultimul papă

Dacă tot plănuiai să îți schimbi jobul, să renovezi casa sau să faci economii pentru pensie, s-ar putea să nu mai fie cazul. O carte veche de 900 de ani, găsită în Arhivele Secrete ale Vaticanului, anunță că sfârșitul lumii vine în 2027. Textul este atribuit lui Sf. Malachy, un arhiepiscop irlandez din secolul XII, […]

The post O profeție veche de 900 de ani anunță sfârșitul lumii în 2027. Un text scris de Sf. Malachy susține că Papa Francisc este ultimul papă appeared first on Aleph News.

Papa Francisc rămâne într-o stare stabilă, dar prognoza este încă rezervată

Papa Francisc se află într-o stare stabilă, luptând împotriva unei pneumonii duble, în spital, pentru a 17-a zi, și se odihnește. Acesta a avut o noapte liniștită, a anunțat duminică Vaticanul, scrie Reuters. Vaticanul a precizat sâmbătă seară că starea de sănătate a pontifului de 88 de ani s-a stabilizat, după o „criză respiratorie izolată” […]

The post Papa Francisc rămâne într-o stare stabilă, dar prognoza este încă rezervată appeared first on Aleph News.

Papa Francisc condamnă planul de deportări al lui Trump: „Este o rușine. Nu așa se rezolvă lucrurile”

Papa Francisc califică planurile lui Donald Trump de deportare a milioane de imigranți drept „o rușine” scrie POLITICO. Declarația a fost făcută duminică, în cadrul emisiunii italiene Che Tempo Che Fa. Pontiful a răspuns la întrebări despre raidurile planificate în Chicago, care ar urma să aibă loc după inaugurarea lui Trump. „Dacă este adevărat, aceasta […]

The post Papa Francisc condamnă planul de deportări al lui Trump: „Este o rușine. Nu așa se rezolvă lucrurile” appeared first on Aleph News.