
Proiectul de lege care introduce votul de la 16 ani a fost depus la Senat
- Proiectul de lege care introduce votul de la 16 ani a fost depus la Senat.
- Propunerea a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi de la Comisia pentru Drepturile Omului.
- Psihologul consideră că la vârsta de 16 ani, copiii pot fi influențați.
Propunerea a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi de la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat, urmând să intre la raport.
„În cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului, eu am fost prezentă din partea Asociației Elevilor din Constanța, pentru a susține coborârea vârstei de vot de la 16 ani.”, a spus Ariana Dudună, președintele Asociației de Elevi din Constanța.
De exemplu, un tânăr de 16 ani ar putea să voteze acolo la alegerile locale, însă în România nu poate face același lucru. Din această perspectivă, România își desconsideră tinerii.
Radu Szekely, consilier în Ministerul Educației susține că propunerea este una interesantă și i-ar face pe elevi să-și crească spiritul civic și interesul pentru procesul democratic.
„Totuși, nu ar trebui să aibă drept la vot la toate alegerile” , spune acesta.
Jeni Chiriac, psiholog, consideră că la vârsta de 16 ani, copiii pot fi influențați atunci când vine vorba de astfel de decizii.
„Trebuie să înțelegem că până la vârsta de 18 ani și uneori, unii până la 21 sau toată viața lor, se ghidează după ceea ce înseamnă a simți. Și atunci, în mare parte iau decizii emoționale. Când vorbim de campanii, ei pot să fie destul de vulnerabili.”
The post Proiectul de lege care introduce votul de la 16 ani a fost depus la Senat appeared first on Aleph News.
More Stories
Podul lui Putin din strâmtoarea Kerci ar fi luat foc

Potrivit unor informații și fotografii publicate pe Twitter de către martori oculari, podul Crimeii din strâmtoarea Kerci ar fi luat foc. FELLAS, SPONTANEOUS COMBUSTION RIGHT UNDER A SUPPORT. KERCH BRIDGE ON 🚒🔥 NOW🔥💥#CrimeaIsUkraine pic.twitter.com/aekZnwzQ0i — 🇺🇦 CRIMEA 💛💙KERCH BRIDGE ON FIRE 🔥🚒 💪 (@UkraineDiary) September 28, 2023 Știre în curs de actualizare
The post Podul lui Putin din strâmtoarea Kerci ar fi luat foc appeared first on Aleph News.
A murit Sir Michael Gambon, actorul care l-a jucat pe Albus Dumbledore în filmele ,,Harry Potter”

Cinematografia a mai pierdut un actor valoros. Este vorba despre actorul Sir Michael Gambon, care a decedat la 82 ani, potrivit anunțului provenit de la familia sa. Câștigător a patru premii Bafta și cu o carieră de cinci decenii în teatru și cinematografie, Sir Michael Gambon a devenit foarte cunoscut pentru rolul său iconic în […]
The post A murit Sir Michael Gambon, actorul care l-a jucat pe Albus Dumbledore în filmele ,,Harry Potter” appeared first on Aleph News.
Românii au Talent și în America. Un român și câinele său au câștigat marele premiu de 1 milion de dolari după ce au scos-o pe Sofia Vergara la o cină romantică

Românii au Talent și în America, după ce un român a făcut spectacol în al 18-lea sezon al emisiunii ,,America’s Got Talent”, câștigând premiul de 1 milion de dolari. A făcut atâta senzație în America încât că și armata americană l-a felicitat pe Facebook. Este vorba de dresorul Adrian Stoica și câinele său pe care […]
The post Românii au Talent și în America. Un român și câinele său au câștigat marele premiu de 1 milion de dolari după ce au scos-o pe Sofia Vergara la o cină romantică appeared first on Aleph News.
În 2024, Honda va lansa primul SUV electric pe piață

Honda va scoate pe piață un SUV electric din 2024. Nu necesită gaz, benzină, ci doar electricitate. Dezvoltată în colaborare cu General Motors, vine la pachet cu o baterie de 85 kw și motoare electrice. ANTUAN GOODWIN, Editor CNET, spune: ,,Pentru a-l folosi, îți trebuie un adaptor pentru portul de încărcare CCS care va fi […]
The post În 2024, Honda va lansa primul SUV electric pe piață appeared first on Aleph News.
O fabrică din Iran a luat foc. Se zvonea inițial că era o fabrică de drone Shahed, dar ulterior s-a dezvăluit că este de baterii auto

UPDATE FAST-CHECK – Incendiul ar fi izbucnit la o fabrică de baterii auto, deţinută de Ministerul Apărării al Iranului Potrivit AP, nimeni nu a fost rănit în incendiu, care a izbucnit într-o zonă în care sunt depozitate deşeuri de plastic, a declarat presa de stat. Publicaţiile de ştiri iraniene au difuzat fotografii şi înregistrări video […]
The post O fabrică din Iran a luat foc. Se zvonea inițial că era o fabrică de drone Shahed, dar ulterior s-a dezvăluit că este de baterii auto appeared first on Aleph News.
LIVE UPDATE. Ziua 582 de război. Controlul unei părți din Mărea Neagră este susținut de Ucraina, iar cerealele sunt exportate cu succes

Rusia a deținut controlul asupra Mării Negre în cea mai mare parte a războiului, dar Ucraina reușește din ce în ce mai mult să obțină un anumit control asupra unei părți din Marea Neagră pentru a exporta cereale, scrie The New York Times. În ultimele săptămâni, 7 nave de marfă au navigat cu succes pe […]
The post LIVE UPDATE. Ziua 582 de război. Controlul unei părți din Mărea Neagră este susținut de Ucraina, iar cerealele sunt exportate cu succes appeared first on Aleph News.