Mercenarii Wagner antrenează armata Belarusului

- Mercenarii Wagner antrenează soldaţi în Belarus.
- Nu există informaţii despre câţi mercenari Wagner s-au stabilit în Belarus.
- Prigojin s-ar afla în Belarus, fiind fotografiat într-o postură degradantă.
Au apărut imagini cu luptători ai grupării PMC Wagner la un canal de televiziune al ministerului Apărării din Belarus. Luptătorii poartă măști negre și antrenează militari beloruși cum să tragă cu armele de foc și cum să ofere asistență medicală.
Un canal de aplicații de mesagerie din Belarus a declarat că șeful grupării PMC Wagner Evgheni Prigojin a petrecut o noapte în tabără la începutul acestei săptămâni și a postat o fotografie cu el în interiorul unui cort, purtând lenjerie intimă.
Russian media publish a reportedly recent photo of Prigozhin in a field tent in (allegedly) Belarus. pic.twitter.com/MNXSBhffui
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 14, 2023
Antrenamentele se desfășoară în apropierea orașului Asipovichy, la aproximativ 90 km sud de capitala Minsk.
Între timp, în Federația Rusă, Vladimir Putin a început „vânătoarea” de generali după rebeliunea Wagner. Putin se răzbună pe ofițerii suspectați că au fost neloiali. Poate acest lucru afecta capacitatea armatei ruse de a lupta?
Florin Jipa, editor la Monitorul Apărării și Securității, a declarat pentru ALEPH NEWS:
,,Da, cu siguranță, în timp ce în Ucraina vedem politicieni, vedem generalii eroi, în Rusia vedem generalii ascunși. Sunt 13 ofițeri superiori reținuți, iar alți 15 au fost suspendați din serviciu sau demiși. Toți sunt suspectați că l-au ajutat pe Evgheni Prigojin care a luat, fără nicio luptă, un comandament al districtului militar de sud. Patru districte militare din Rusia și un sfert din armata rusă au fost luate de Prigojin. Este interesant că nimeni nu știe unde se află Prigojin. Astăzi, presa rusă a distribuit o fotografie cu acesta care ar fi într-un cort, undeva în Belarus, dar e greu de crezut această fotografie, cu Prigojin stând într-un pat, în niște pantaloni scurți și ciorapi și lăsându-se fotografiat într-o postură degradantă”.
The post Mercenarii Wagner antrenează armata Belarusului appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.