Joe Biden, după ce democrații au avut rezultate mai bune decât se așteptau în alegeri: A fost o zi bună pentru democrație”
Președintele american Joe Biden, încurajat de rezultatele preliminare ale alegerile de la jumătatea mandatului în care democrați au avut rezultate mai bune decât se așteptau, a declarat miercuri că ziua alegerilor de marți a fost bună pentru democrație, dar rezultatele au arătat că americanii au rămas frustrați.
„A fost o zi bună, cred, pentru democrație”, a declarat Biden reporterilor la Casa Albă.
Republicanii au obținut câștiguri modeste în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA și este probabil să preia controlul Camerei Reprezentanților, dar controlul Senatului depinde de trei curse în care voturile încă se numără.
Biden a declarat că este pregătit să lucreze cu republicanii.
„Poporul american a arătat clar, cred, că se așteaptă ca republicanii să fie pregătiți să lucreze și cu mine”, a spus el.
Biden a spus că se va opune cu dreptul său de veto inițiativelor de a adopta o interdicție națională a avortului și de a reduce de taxele pentru cei bogați, două propuneri politice pe care republicanii le-ar putea urmări.
El a spus că, atunci când se va întoarce dintr-o călătorie în Asia, îi va invita pe liderii democrați și republicani la Casa Albă pentru a discuta despre prioritățile viitoare.
The post Joe Biden, după ce democrații au avut rezultate mai bune decât se așteptau în alegeri: A fost o zi bună pentru democrație” appeared first on Aleph News.
More Stories
Mo Gawdat, fost şef la Google X, la Bucureşti: Cea mai mare minciună care ni s-a spus e că nu suntem la fel de buni ca Silicon Valley. Suntem mai buni
Mo Gawdat spune că AI va rescrie toate programele software. Fostul șef de la Google X vede oportunități pentru firmele...
Ai un partener real, dar și un iubit A.I.? Fenomenul „AI-poly” schimbă relațiile romantice. 67% dintre participanții la un sondaj spun că relația reală s-a îmbunătățit
Fenomenul „A.I.-poly” descrie relațiile romantice cu chatboți, în paralel cu un partener real. Un sondaj pe 1.000 de persoane „A.I.-poly”...
Inteligența Artificială ar putea crește economia SUA cu aproape 50% până în 2030. România este ultima în UE la utilizarea A.I. în companii
Jack Clark, cofondator Anthropic, prezintă un scenariu în care economia SUA crește cu aproape 50% până în 2030. AI ar...
Avocat obligatoriu pentru înființarea unei firme? Zece parlamentari propun ca anumite documente să fie redactate doar de avocați
Un proiect de lege din Senat extinde activitățile rezervate avocaților. Inițiatorul principal este vicepreședintele Uniunii Avocaților. Actele de înființare a...
Violențe extreme în Franța și în alte țări din Europa. Trump dă vina pe imigrația scăpată de sub control: „Franța arde! Închideți granițele imediat”
Mii de magazine au fost atacate, iar la Marsilia prefectura estimează că 30.000 de persoane au participat la jafuri Duminică,...
The Times: Rusia a început să desfășoare focoase nucleare și să dezvolte un radar gigantic în regiunea Kaliningrad, după ce a amenințat UK și NATO
Rusia amenință cu un răspuns nuclear în cazul unei acțiuni militare britanice sau NATO împotriva regiunii Kaliningrad. Rusia dezvoltă un...