Firmele care provoacă mirosuri neplăcute sunt forțate să gestioneze disconfortul olfactiv. Octavian Berceanu, activist: „Nu avem cazuri de condamnări cu executare”
- La 5 ani de la promulgare, Ministerul Mediului a pus normele de aplicare în dezbatere.
- Legea nu a fost aplicabilă deoarece normele metodologice nu au fost elaborate la timp.
- Ministerul Mediului a pus în consultare sancțiunile pentru firme care emană mirosuri neplăcute.
Operatorii economici care produc mirosuri neplăcute ar putea fi, în sfârșit, trași la răspundere. Ministerul Mediului a pus în consultare publică metodologia de aplicare a Legii Mirosurilor, la cinci ani de la promulgare, stabilind reguli pentru evaluarea disconfortului olfactiv și obligativitatea firmelor de a elabora planuri de gestionare a mirosurilor.
Bucureștenii s-au trezit cu fum după incendiul de la Dragonul Roșu. Faptele pot fi incriminate?
Octavian Berceanu, activist de mediu: „Arderea deșeurilor și arderile, în general, sunt incriminate și sunt infracțiuni. Nouă ne lipsește o bază legislativă. Nu avem cazier de mediu și aceste fapte sunt repetate și nu sunt sancționate. Avem nevoie de un corp al procurorilor și al judecătorilor care să înțeleagă foarte bine ce înseamnă infracționalitatea de mediu, pentru că este tratată cu superficialitate. Nu avem cazuri de condamnări cu executare”.
De ce 5 ani a existat legea, dar abia acum e pusă în consultare?
Octavian Berceanu: „Avem foarte multe afaceri de partid care ar putea fi sancționate cu legislația care acum a început să se miște. Sunt foarte multe abatoare, crescătorii de porcine, făbricuțe care degajă mirosurile greu suportabile. Amenzile nu fac nimic pentru că sunt incluse în costurile companiilor respective și nu au niciun efect asupra companiilor”.
E suficientă metodologia pentru a stopa poluarea olfactivă a Bucureștiului?
Octavian Berceanu: „Orice legislație am construit împotriva poluării din București și din întreaga țară avem nevoie ca ea să fie aplicată și de Garda de Mediu și de autoritățile locale. Acolo se oprește, de fapt, punerea în aplicare a legislației în momentul de azi în România”.
The post Firmele care provoacă mirosuri neplăcute sunt forțate să gestioneze disconfortul olfactiv. Octavian Berceanu, activist: „Nu avem cazuri de condamnări cu executare” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.