Ciucă, preocupat de buruieni. Premierul cere aplicarea legii pentru combaterea ambroziei

  • Potrivit legii 62/2018, proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia.
  • Legea cere evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.
  • „Ştim cât de mulţi români suferă din cauza acestei plante. Există deja lege, există şi măsuri care trebuie luate în acest sens.”

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în şedinţa de guvern, aplicarea legii pentru combaterea ambroziei: „Trebuie o abordare anticipativă. Ştim cât de mulţi români suferă din cauza acestei plante”.

„O chestiune care cred că trebuie să facă obiectul unei abordări anticipative este cea legată de ambrozie. Ştim cât de mulţi români suferă din cauza acestei plante. Există deja lege, există şi măsuri care trebuie luate în acest sens. Ca atare, vă rog, atât Ministerul Mediului, cât şi celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, să înceapă de pe acum să urmărească aplicarea legii şi a reglementărilor în vigoare pentru a evita efectele produse de această plantă”, spune Nicolae Ciucă.

Potrivit legii 62/2018, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.

The post Ciucă, preocupat de buruieni. Premierul cere aplicarea legii pentru combaterea ambroziei appeared first on Aleph News.

Previous post Microsoft retrage Internet Explorer după 27 de ani. Accesul la motorul de căutare va fi menţinut pe versiunile mai vechi de Windows
Next post Transplantul de uter, o alternativă pentru femeile infertile