Lecţie practică de pupincurism la Şcoala de Inalte Studii Politice
Acum mai bine de un deceniu îi numeam Bouvard şi Pécuchet ai Guvernului Ponta (personajele romanului omonim al lui Gustave Flaubert). Remarcam că sunt amândoi atât de cenuşii, încât abia îi recunosc portarii înaltelor instituţii pe care le patronează. Remus Pricopie era pe atunci ministrul Educaţiei Naţionale iar Mihnea Costoiu – ministrul pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică. Aveau o singură idee pe care o împărţeau frăţeşte.
Dar, pentru că funcţia de rector nu le-a putut fi sinecurisită de partid ex-aequo, Costoiu a devenit rector la Universitatea Politehnica din București iar Remus Pricopie – rector la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (vestita SNSPA, nu mai intru în amănunte deocheate).
De o stupiditate proactivă, Remus Pricopie a devenit între timp vedetă. Joacă în propriul lui stand-up comedy academic. Zilele trecute le-a dat studenţilor o lecţie practică de pupincurism: l-a propus pe preşedintele Trump la Premiul Nobel pentru Pace.
Le-a arătat alumnilor cum se face în politică: ţinteşti cât mai sus şi depui o pupătură apăsată jos.
The post Lecţie practică de pupincurism la Şcoala de Inalte Studii Politice appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
More Stories
Nicușor Dan interzice accesul unui jurnalist la Cotroceni: „Nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Președintele a anunțat că un jurnalist nu va mai putea participa la conferințele sale de presă pe durata mandatului. Nicușor...
Pete Hegseth scapă de destituire. Republicanii blochează procedura împotriva șefului Pentagonului
Camera Reprezentanților a votat cu 211 voturi la 204 pentru trimiterea procedurii de destituire înapoi în comisia juridică. Republicanul Thomas...
AUR îl atacă pe Nicușor Dan după conferința de la Cotroceni: „Conducătorul statului eșuat” nu explică anularea alegerilor
AUR îl acuză pe Nicușor Dan că atacă opoziția în loc să prezinte raportul promis despre anularea alegerilor din 2024....
Microsoft depășește Nvidia și urcă pe locul doi în topul celor mai valoroase companii din lume. Cât îl costă pe Huang scandalul sexual
Microsoft a depășit Nvidia în timpul ședinței bursiere din 10 noiembrie, pentru prima dată din iunie 2025. Acțiunile Nvidia au...
Noul Parlament al Israelului a fost învestit, în timp ce Eisenkot negociază formarea noului Guvern. Netanyahu riscă să piardă puterea, după 19 ani
Noul Knesset israelian a fost învestit, iar negocierile pentru formarea guvernului au început. Gadi Eisenkot a fost desemnat de președintele...
Un militar de rang înalt al Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie, fiind suspectat de spionaj pentru Rusia
Un militar american de rang înalt, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat în Marea Britanie, fiind suspectat...