Premieră istorică. România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană

- Piețele europene de gaze și energie electrică s-au stabilizat în al doilea trimestru al anului 2024.
- România a devenit, pentru prima dată, cel mai mare producător de gaze din UE.
- Importurile de gaze din UE s-au ridicat la aproape 70 de miliarde de metri cubi, neschimbate față de trimestrul precedent, dar cu 9% mai puțin decât în anul precedent.
Avem o premieră istorică! România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, depășind chiar și Olanda. Rezultatul vine pe fondul exploatării resurselor din Marea Neagră, cu o producție internă trimestrială de 2,3 miliarde de metri cubi. În acest context, țara noastră își consolidează poziția pe piața energetică europeană și contribuie la securitatea energetică a regiunii. Producția de gaz a României este insuficientă pentru consumul total al UE, iar optimizarea resurselor și a consumului este esențială pentru susținerea economiei naționale, afirmă chiar Ionuț Purica, expert în energie.
„Trebuie înțeles un lucru. 2,3 miliarde de metri cubi nu înseamnă foarte mult pentru consumul de ordin de 61 de miliarde de metri cubi ai întregii Uniuni Europene. Poate, însă, să însemne mult pentru economia română, pentru regiune, mai ales când o să intre și gazele din offshore-ul Mării Negre și va trebui să avem în perspectivă explorări și în Marea Neagră și identificarea posibilității utilizării tehnologiilor de extragere a gazelor de șist”, a explicat Ionuț Purica, expert în energie, la Aleph News.
The post Premieră istorică. România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.