Pentru prima dată în istorie, oamenii de peste 65 de ani sunt mai numeroși decât copiii de până la 5 ani. Ce se va întâmpla până în 2060
Pentru prima dată în istorie, numărul persoanelor de 65 de ani și peste a depășit numărul copiilor cu vârste de până la 5 ani, relatează...
Nicușor Dan a participat în premieră la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii, alături de Lia Savonea
Președintele Nicușor Dan a participat joi la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a anunțat că va lua parte la discuțiile privind desemnarea procurorilor...
România și alte 10 state UE cer renunțarea la veto în cadrul blocului comunitar
România face o alegere care îi poate schimba greutatea în Europa. Bucureștiul se alătură Franței și Germaniei și acceptă să pună în discuție unanimitatea în...
Cum s-a schimbat mintea omului din 2020 până în 2026? Radu Leca, psiholog: „Inteligența Artificială, real, ne prostește”
În șase ani, lumea s-a schimbat, iar odată cu ea ne-am schimbat și noi. Din 2020 până în 2026 am trecut prin pandemie, izolare, explozia...
Apple intră în era John Ternus. Tim Cook devine președinte executiv și lasă în urmă o companie evaluată la 4,7 trilioane de dolari
Tim Cook predă marți frâiele companiei lui John Ternus, iar Wall Street reacționează pozitiv. Acțiunile Apple urcă cu 2,5%, în timp ce Nasdaq pierde 0,9%,...
Alex Anghel, la 6 ani de Aleph News: „Într-o lume în care Inteligența Artificială devine tot mai inteligentă, eu încă mai cred în inteligența omului”
Șase ani.Șase ani în care lumea s-a schimbat atât de repede, încât uneori am avut impresia că nu noi am făcut știrile, ci știrile ne-au...
George Mihalcea, la 6 ani de Aleph News: „Într-o lume în care AI-ul ia proporții epice, tu alege să păstrezi poezia”
În 6 ani de Aleph News, jurnalismul s-a schimbat enorm. Social media, pandemia, valul de AI. Toate au forțat acest domeniu să se reinventeze, să...
Let’s talk about six… or sex. În șase ani, pandemia, dating apps și A.I. au schimbat modul în care iubim, comunicăm și construim intimitatea
Let’s talk about six… or sex. Din 2020 până în 2026, Inteligența Artificială a schimbat aplicațiile, relațiile și… pornografia. Dar noi? Mai știm să fim...
Andrei Cuțer, la 6 ani de Aleph News: „Am intrat în redacție de puțin timp, dar m-am regăsit instant în ideologia Aleph”
Tu ești CEL ALEPH, dar și eu simt deja că sunt! Am intrat în redacție de puțin timp, dar m-am regăsit instant în ideologia Aleph....
România va juca fără spectatori meciul cu Bosnia și Herțegovina, în urma sancțiunilor UEFA
Meciul România – Bosnia și Herțegovina, programat pe 28 septembrie pe Arena Națională, se va juca fără spectatori. Federația Română de Fotbal a anunțat luni...