Trump a discutat cu Keir Starmer despre încheierea unui acord comercial. Regatul Unit încearcă să scape de tarife
Keir Starmer și Donald Trump au discutat despre discuțiile comerciale „în curs de desfășurare și productive”, în prima lor convorbire telefonică de când președintele american a impus tarife asupra bunurilor britanice, scrie BBC. Starmer negociază reducerea tarifelor Starmer a subliniat angajamentul său față de „comerțul liber și deschis și importanța protejării interesului național”, a declarat […]
The post Trump a discutat cu Keir Starmer despre încheierea unui acord comercial. Regatul Unit încearcă să scape de tarife appeared first on Aleph News.
Franța crede că a „declanșat” un „proces pozitiv în care sunt implicați europenii”. Macron a discutat la telefon cu Zelenski
Franța a salutat aseară la Paris un „schimb excelent” asupra Ucrainei într-un format „fără precedent” între americani, ucraineni, francezi, britanici și germani, care „a permis convergența” asupra obiectivului unei „păci solide” între Kiev și Moscova. O reuniune la nivel înalt a avut loc la Elysée, care a implicat delegații americane, ucrainiene și reprezentanți ai Frantei, […]
The post Franța crede că a „declanșat” un „proces pozitiv în care sunt implicați europenii”. Macron a discutat la telefon cu Zelenski appeared first on Aleph News.
Cum pregătești pasca de Paște? Alexandru Strugari: „Poate să fie cu ciocolată, cu fistic, cu vanilie sau chiar interpretări fine dining”
În pragul Sărbătorilor Pascale, gospodinele din toată țara pregătesc cu migală unul dintre cele mai așteptate delicii ale mesei tradiționale: pasca. Preparatul cu brânză dulce și aluat pufos este nelipsit de la masa de sărbători, însă de la rețetă, până la forma finală, pasca rămâne un subiect de dezbatere între gurmanzi. Cu sau fără stafide, […]
The post Cum pregătești pasca de Paște? Alexandru Strugari: „Poate să fie cu ciocolată, cu fistic, cu vanilie sau chiar interpretări fine dining” appeared first on Aleph News.
Tot mai multe cupluri se confruntă cu lipsa pasiunii în relații. Ce probleme au partenerii în dormitor
If you are done with your ex move on to the next! 🙂 Tot mai multe cupluri se confruntă cu lipsa pasiunii și a compatibilității în relație. Refuzul de a explora lucruri noi în intimitate și un stil de viață pasiv pot duce la frustrare și îndoieli. Specialiștii spun că, de multe ori cauza poate […]
The post Tot mai multe cupluri se confruntă cu lipsa pasiunii în relații. Ce probleme au partenerii în dormitor appeared first on Aleph News.
Coreea de Nord amenință că va lua măsuri „puternice” după ce SUA au survolat sudul cu bombardiere cu rază lungă de acțiune
Coreea de Nord a amenințat că va lua măsuri „puternice” ca răspuns la zborul unor bombardiere cu rază lungă de acțiune ale SUA deasupra Coreei de Sud, scrie The Independent. Statele Unite au pilotat marți două bombardiere B-1B în timpul unui exercițiu aerian însoțit de avioane de luptă americane și sud-coreene, pe care Seulul l-a […]
The post Coreea de Nord amenință că va lua măsuri „puternice” după ce SUA au survolat sudul cu bombardiere cu rază lungă de acțiune appeared first on Aleph News.
Administrația Trump amenință Harvard cu „interzicerea studenților străini”. Trump a spus că Harvard e „o glumă”
Tensiunile dintre Administrația Trump și Universitatea Harvard sunt în creștere, după ce guvernul american a amenințat că va interzice universității înscrierea de studenți străini, scrie CNN. Acest avertisment vine ca răspuns la refuzul Harvard de a ceda în fața cerințelor guvernamentale, care includ măsuri de reglementare a politicilor interne ale universității. Într-o scrisoare trimisă luni, […]
The post Administrația Trump amenință Harvard cu „interzicerea studenților străini”. Trump a spus că Harvard e „o glumă” appeared first on Aleph News.
Unde petrec românii vacanța de Paște? Cererea pentru vacanțele de Paște de anul acesta a crescut cu 15% față de 2024
Probabil te pregătești pentru vacanța de Paște. Cererea pentru sejururi a crescut față de anul trecut. Oamenii alocă bugete mai mari și au un interes crescut pentru destinațiile exotice. Cei mai mulți preferă Orașele tradiționale precum Bruxelles și Paris, însă și nici cele mai puțin obișnuite nu pierd teren. Care sunt cele mai recomandate destinații […]
The post Unde petrec românii vacanța de Paște? Cererea pentru vacanțele de Paște de anul acesta a crescut cu 15% față de 2024 appeared first on Aleph News.
Putin îl laudă pe Elon Musk și îl compară cu eroul sovietic Serghei Korolev: „Aceștia sunt genul de oameni care nu apar des în omenire”
Președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat miercuri pe Elon Musk, spunând studenților universitari că a fost un pionier comparabil cu legendarul inginer sovietic de rachete Serghei Korolev, conform AFP. Musk, un pionier modern precum Korolev Comentariile au venit în contextul în care Rusia și Statele Unite au forjat legături mai strânse sub administrația președintelui Donald […]
The post Putin îl laudă pe Elon Musk și îl compară cu eroul sovietic Serghei Korolev: „Aceștia sunt genul de oameni care nu apar des în omenire” appeared first on Aleph News.
Nvidia mută producția de cipuri A.I. în SUA, cu o investiție de 500 miliarde de dolari. Decizia vine în contextul tarifelor impuse de Trump
Nvidia mută o parte din producția de cipuri A.I. în Statele Unite. Valoarea planului ajunge la 500 miliarde de dolari și vizează producerea de servere AI, pe fondul taxelor vamale aplicate de Trump. Ce presupune investiția uriașă a Nvidia Nvidia vrea să producă servere AI în valoare de 500 miliarde dolari. Producția se întinde pe […]
The post Nvidia mută producția de cipuri A.I. în SUA, cu o investiție de 500 miliarde de dolari. Decizia vine în contextul tarifelor impuse de Trump appeared first on Aleph News.
LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 558. Hamas trimite o delegație în Qatar pentru negocieri de încetare a focului cu Israelul
ȘTIREA INIȚIALĂ Hamas trimite o delegație în Qatar pentru a participa la noi negocieri indirecte cu Israelul, în încercarea de a ajunge la un acord de încetare a focului. Discuțiile urmează să aibă loc în capitala Doha, fie la sfârșitul acestei săptămâni, fie la începutul celei viitoare, potrivit unui oficial Hamas, scrie Arab News. Negocierile vin […]
The post LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 558. Hamas trimite o delegație în Qatar pentru negocieri de încetare a focului cu Israelul appeared first on Aleph News.