Franţa înregistrează cel mai mic număr de naşteri de după al Doilea Război Mondial

Franţa înregistrează cel mai mic număr de naşteri de după al Doilea Război Mondial

Franţa înregistrează cel mai mic număr de naşteri de după al Doilea Război MondialFranţa înregistrează cel mai mic număr de naşteri de după al Doilea Război Mondial

  • Franţa se confruntă că prăbuşirea numărului de naşteri acesta ajungând la cel mai scăzut nivel de după al Doilea Război Mondial.
  • Franţa a avut anul trecut 678.000 de naşteri, ceea ce reprezintă o scădere de 7% faţă de 2022.
  • Rezultatul din 2023 poate fi explicat prin crizele succesive provocate de COVID, creşterea preţurilor la energie şi inflaţia record.

Franţa a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de naşteri de la cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat agenţia naţională de statistică INSEE, potrivit Reuters.

Franţa a avut anul trecut 678.000 de naşteri, ceea ce reprezintă o scădere de 7% faţă de 2022 şi o scădere cu 20% de la atingerea vârfului în 2020, a comunicat INSEE în raportul său anual.

Ţara a fost de zeci de ani într-o situaţie bună în comparaţie cu alte ţări europene, evitând o prăbuşire a natalităţii, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Italia şi Spania.

Demografii cred că performanţa poate fi explicată prin sistemul generos de sănătate şi de îngrijire a copiilor din Franţa, precum şi prin scutirile fiscale şi alte beneficii pentru mai mulţi copii.

Rezultatul din 2023 poate fi explicat prin crizele succesive provocate de COVID, creşterea preţurilor la energie şi inflaţia record.

Citește și

The post Franţa înregistrează cel mai mic număr de naşteri de după al Doilea Război Mondial appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Forumul Mondial de la Davos. Liderii discută despre „o lume fără antibiotice” Previous post Forumul Mondial de la Davos. Liderii discută despre „o lume fără antibiotice”
VIDEO. Rafael Nadal a fost numit ambasador al federației de tenis din Arabia Saudită Next post VIDEO. Rafael Nadal a fost numit ambasador al federației de tenis din Arabia Saudită