Patrimoniul UNESCO: Ce activități tradiționale romanești sunt pe listă

Patrimoniul UNESCO: Ce activități tradiționale romanești sunt pe listă

Patrimoniul UNESCO: Ce activități tradiționale romanești sunt pe listăPatrimoniul UNESCO: Ce activități tradiționale romanești sunt pe listă

  • Sauna finlandeză intră pe lista patrimoniului imaterial UNESCO.
  • Finlanda adună 3,3 milioane de saune la o populație de 5,5 milioane de oameni.
  • Cântatul la corn a devenit patrimoniu imaterial, instrumentul e regăsit în Franța, Belgia și Italia.
  • Doina, cântecul românilor și ceramica tradițională de Horezu fac parte din lista UNESCO.

Sauna finlandeză și coacerea pâinii în Malta sunt câteva dintre activitățile care au intrat în patrimoniul imaterial UNESCO.

Pentru a ajunge pe listele UNESCO ale Patrimoniului mondial statul trebuie să dovedească apartenența bunului, dar si că îl protejează. Dosarul este analizat apoi de o comisie, iar experții vizează în primul rând autenticitatea bunului înscris.

În prezent, lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO cuprinde 584 de obiecte din 112 țări ale lumii. Tradiția saunei finlandeze se afla pe lista. În prezent, Finlanda are 3,3 milioane de saune la o populație 5,5 milioane de oameni.

Pentru iubitorii de muzica si dansuri tradiționale, cântatul la corn a devenit patrimoniu imaterial, instrumentul fiind regăsit in Franta, Belgia, Luxemburg si Italia. De asemenea, dansurile tradiționale din Zambia cunoscute sub denumirea de Budima sunt din 2020 în patrimoniul imaterial UNESCO.

Și Romania are o serie de activități incluse: ceramica tradițională de Horezu, tehnicile tradiționale de realizare a covoarelor, mărțișorul și doina, creație vocală a folclorului românesc, acestea fac parte din lista mondială.

Citește și:

The post Patrimoniul UNESCO: Ce activități tradiționale romanești sunt pe listă appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

5 persoane au fost atacate de rechini pe plajele din New York. Ce specii de rechini trăiesc în Marea Neagră Previous post 5 persoane au fost atacate de rechini pe plajele din New York. Ce specii de rechini trăiesc în Marea Neagră
LIVE UPDATE. Ziua 536 de război. Armata ucraineană spune că a făcut progrese în apropiere de Robotin Next post LIVE UPDATE. Ziua 536 de război. Armata ucraineană spune că a făcut progrese în apropiere de Robotin