Trump spune că urmează explorări „masive” de petrol, gaze și minerale în Groenlanda
- Trump spune că urmează explorări „masive” de petrol și gaze în Groenlanda, fără să ofere detalii
- Luna trecută, Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au ajuns la un acord menit să reducă tensiunile provocate de amenințările președintelui american privind anexarea insulei.
- Trump a susținut atunci că înțelegerea oferă Statelor Unite „control permanent” asupra securității Groenlandei.
- Acordul modifică în anumite puncte un tratat din 1951, care permite Statelor Unite să staționeze trupe pe insulă în cadrul apărării NATO.
Președintele american Donald Trump a spus miercuri că urmează să înceapă explorări „masive” de petrol, gaze și minerale în Groenlanda, fără să precizeze unde vor avea loc operațiunile sau cine le va desfășura, scrie CNN.
„Explorările masive de petrol, gaze și minerale sunt pe cale să înceapă în noua noastră și frumoasa Groenlandă!”, a scris Trump, miercuri, într-un mesaj publicat pe Truth Social.
„Există experți care spun că volumul de petrol ușor accesibil este mult mai mare decât în aproape orice alt teritoriu din lume”, a mai scris Trump.
De la revenirea la Casa Albă, președintele american a insistat asupra importanței strategice a Groenlandei și a resurselor sale naturale, stârnind nemulțumirea unor parteneri europeni și aliați din NATO.
Exploatarea resurselor, dificilă și costisitoare
În pofida resurselor minerale neexploatate ale insulei, extragerea acestora ar putea fi extrem de dificilă și costisitoare, potrivit unor cercetări citate anterior de CNN. Numeroase zăcăminte se află în regiuni izolate, dincolo de Cercul Polar, iar aproximativ 80% din suprafața Groenlandei este acoperită de gheață.
Trump nu a oferit informații suplimentare despre proiectele de exploatare pe care le-a anunțat și nici nu a explicat în ce stadiu se află acestea.
Acord între SUA, Danemarca și Groenlanda după amenințările lui Trump
Luna trecută, Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au ajuns la un acord menit să reducă tensiunile provocate de amenințările președintelui american privind anexarea insulei.
Trump a susținut atunci că înțelegerea oferă Statelor Unite „control permanent” asupra securității Groenlandei. Documentul începe însă prin recunoașterea suveranității Danemarcei și a dreptului groenlandezilor la autodeterminare.
Acordul modifică în anumite puncte un tratat din 1951, care permite Statelor Unite să staționeze trupe pe insulă în cadrul apărării NATO. Textul nu menționează explicit exploatarea petrolului sau a gazelor, dar prevede cooperare în domeniul mineralelor, precum și în dezvoltarea economică și promovarea afacerilor, fără a oferi detalii concrete.
Înțelegerea deschide, de asemenea, calea pentru noi baze americane și garantează accesul militar al SUA în eventualitatea în care Groenlanda ar deveni independentă de Danemarca.
Trump invocă rolul Groenlandei în apărarea Statelor Unite
În mesajul publicat miercuri, președintele american a susținut că Groenlanda are o importanță esențială pentru securitatea SUA.
„Orice atac viitor asupra Statelor Unite va trebui să treacă prin Groenlanda, unde apărarea noastră va doborî în mod obișnuit drone, rachete sau orice alt tip de armă care nici măcar nu a fost încă imaginată”, a scris Trump.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.