„Avem nevoie de Dumnezeu, cum navigatorii aveau nevoie de stele”
În Piaţa Sfântului Petru din Vatican vor răsuna multă vreme cuvintele Papei Francisc:
„Credința începe când înţelegem că avem nevoie de mântuire. Nu ne suntem autosuficienți. Noi înșine ne scufundăm. Avem nevoie de Dumnezeu, cum navigatorii aveau nevoie de stele. Să-L invităm pe Isus în bărcile vieții noastre. Să-i predăm fricile noastre, ca să le poată birui. Asemenea ucenicilor, vom simţi că, avându-L la bord, nu vom naufragia. Fiindcă aceasta este puterea lui Dumnezeu: să întoarcă spre bine tot ceea ce ni se întâmplă, chiar și lucrurile rele. El aduce seninul în furtunile noastre. Cu Dumnezeu, viața nu moare niciodată”.
The post „Avem nevoie de Dumnezeu, cum navigatorii aveau nevoie de stele” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
More Stories
Adrian Sârbu: ȘTII, POȚI, FACI! Nu știi, nu poți, lași pe alții. Nicușor nu poate
Nicușor NU poate, dar nu recunoaște.De convins ce e că poate.Dacă ȘTII PE CE LUME TRĂIEȘTI,Vezi și ȘTII că nu.Nu...
Absolvenții de la Stanford își regândesc viitorul, pe măsură ce Inteligența Artificială transformă industria tech
Inteligența Artificială a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte în rândul absolvenților universității Stanford, una dintre cele mai prestigioase...
Curtea Constituțională din Cehia a decis că Președintele Petr Pavel poate participa la Summitul NATO
Curtea Constituțională a Cehiei a emis miercuri o ordonanță provizorie prin care îi permite Președintelui Petr Pavel să participe la...
De ce tot mai mulți angajați refuză promovările bine plătite? „Job-dropping”, noul fenomen în corporații
Ani la rând, promovarea a fost considerată un pas firesc în carieră. Mai multă responsabilitate, un salariu mai mare și...
Afacerea cu revitalizarea IAR-99 seamănă cu cea cu modernizarea MiG-21, cu fregatele cumpărate din UK şi F-16 la mâna a treia din Portugalia. Compromisuri care afectează capacitatea de luptă
Avem echipamente militare la număr, dar ele nu sunt eficiente şi mai degrabă pun viaţa militarilor în pericol decât să...
Sorin Grindeanu este propunere PSD de Premier, a decis partidul astăzi în unanimitate: „Este clar că va exista un guvern minoritar. PSD nu va vota niciun guvern din care PSD nu va face parte”
Liderii PSD au decis, în ședința de miercuri, începută la ora 12:00, să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția...